Adesea gindim ca rugaciunea nu-i „eficienta”, poate chiar ne spunem ca ea nu ne ajuta si, in unele situatii pare ca atrage catre noi efecte opuse celor pe care le asteptam. „M-am rugat, dar nu s-a intimplat nimic, nu s-a schimbat nimic, totul pare sa mearga rau”, ne spunem uneori si — poate — simtim in sinea noastra dezamagire sau gindul ne poarta catre ideea ca Dumnezeu nu se sinchiseste de nevoile si dorintele noastre. Oare ce se intimpla, oare Dumnezeu priveste nepasator catre omul care se roaga? Multe voci spirituale spun „nu, nu-i Dumnezeu nepasator”, cit mai degraba omul intelege rugaciunea ca pe-o pastila impotriva durerilor. Iei pastila, iti trece durerea. Te rogi sa cistigi la Loto, cistigi la Loto. Te rogi sa fii sanatos, ai si obtinut sanatatea! Rugaciunea folosita pe post de pastila pare ca nu-i eficienta, caci noi nu putem negocia cu Dumnezeu si pare ca nici Dumnezeu nu are asemenea ginduri in relatia cu noi. Nu pentru efectul „terapeutic al rugaciunii” avem noi a ne ruga, nu pentru implinirea dorintelor omenesti, nu pentru ceva anume si nici macar pentru mai multa sanatate! Caci in aceste cereri aluneca iubirea si se naruie incet, dar fara tagada, comuniunea noastra cu divinul. Daca toate se nasc din iubire si se intorc in ea, atunci rugaciunea trebuie sa ne umple sufletul de iubire si de bunatate. Rugaciunea inseamna comuniunea mintii si a sufletului cu Dumnezeu. Prin ea uitam pentru o clipa, un ceas sau o zi de dorintele omenesti, de nevoile ce ne bintuie Eul uman. Oricite probleme de viata ne-ar incerca, oricit de greu ne-ar fi mersul si cit de nefericit ne-ar parea destinul intr-o vreme a vietii, in rugaciune pare ca avem nevoie sa le uitam pe toate, sa le asezam pe rafturile inguste, neintelese si dramatice ale omului care sintem si sa pasim prin rugaciune catre divin. Nicio fiinta umana nu are scutire pentru problemele obisnuite ale vietii. Pentru fiecare vine si o vreme a lacrimilor, o vreme a pierderii, o vreme a bolii sau o vreme a disperarii, fie el rege sau cersetor, vedeta sau anonim, frumos sau urit, prost sau destept! Dar, in toata vremea, fasta sau nefasta, fericita sau nefericita, omul se poate indeparta cu mintea si cu inima catre divin prin rugaciune. Rugaciunea este, de fapt, comunicarea personala a omului cu Dumnezeu. In rugaciune Omul ii spune lui Dumnezeu totul si tot in rugaciune Dumnezeu aude totul. Daca omul negociaza in rugaciune si se roaga doar atunci cind dau nevoile, problemele si greutatile peste el, legatura cu iubirea divina suporta fisuri, or nu este posibila. Si nu pentru ca Dumnezeu nu iubeste omul, cit pentru ca omul nu simte iubirea si nu stie ca prin legatura cu ea i se implinesc si nevoile, si dorintele, si cererile omenesti. De aceea pentru rugaciune nu-i indeajuns sa alergam la biserica si sa asteptam apoi ca Dumnezeu sa ne trimita partenerul visat, banii sau fericirea cautata, dar noi sa continuam periplul prin lume in aceeasi jalnica stare mentala, frustrare, ura, lacomie sau dorinta de distrugere. In rugaciune si pentru rugaciune avem nevoie sa ne primenim mintea si sufletul. Sa lasam la usa Eul omenesc pentru ca in rugaciune sa putem intra in comuniune cu divinul. Rugaciunea este un dialog sincer cu Dumnezeu. Un dialog deschis si permanent, in interiorul caruia ceea ce simtim, gindim si vorbim devine rugaciune! Chiar daca valurile vietii ne poarta catre „rugaciuni” ce se indreapta impotriva a tot ce avem nevoie sau ne dorim, in mod constient putem crea momente zilnice de rugaciune, in care sa vorbim cu Dumnezeu, fara a-i cere ceva.
National
