Bogatia sau saracia nu au a face cu lucrurile, cu banii, cu orice alt fel de posesie materiala! Bogatia sau saracia pleaca si se sfirsesc in inima si-n mintea omului. Omul bun se simte bogat si este cu adevarat bogat, caci bunatatea sa invie frumusetea si toate calitatile, pe care nimic, absolut nimic pe lumea aceasta nu le poate compensa. Uritenia inimii si a mintii inseamna „saracie”. Rautatea te face sarac lipit pamintului, caci ea iti rapeste – fara sa stii – legatura cu Dumnezeu, ce nu se mai poate exprima prin tine, dar poate plinge linga tine, fara sa-ti poate da ajutor. Omul este binecuvintat cu liber arbitru. Daca el alege sa intretina rautatea, ura, minia si discordia in inima sa, are libertatea sa o faca. Nici Dumnezeu, nici sfintii, nici maretii arhangheli, nicio putere cereasca sau omeneasca nu poate opri actiunea implacabila a legii alegerii, afara de tine insuti. Daca alegi sa intoxici si sa te intoxici in launtrul tau, oricit de marunt ai crede ca esti, responsabilitatea alegerii tale ramine, la fel si consecintele ei. Saracia inimii si a mintii ramine consecinta fireasca si imediata a rautatii. Cel putin aici si acum, in aceasta viata „unica” in forma in care te afli, in corpul de azi si de acum, merita incercarea si stradania continua de a te imbunatati pe tine insuti. Cum nici regii, nici cersetorii nu-si iau averile sau saracia dupa ei, devine limpede ca omul nu-si poate gasi esenta in ele. Merita atunci ca, pe drumul trecatoarei noastre experiente fizice, sa ne intoarcem privirea catre interior, unde inima noastra, deja bogata, deja frumoasa si intreaga asteapta sa alegem reintilnirea cu ea. Cuvintele, gindurile si faptele unei inimi bogate mingiie si imbogatesc tot mai mult inima omului, ca si peisajul subtil, energetic al lumii inconjuratoare! Nici un alt fel de bogatie nu poate vibra in acelasi ritm fabulos, in acelasi registru magistral precum vibreaza un singur gind de iubire si un singur gind de iertare. Sensul omului sade inscris adinc si tulburator in inima sa, in vreme ce el, precum cautatorul de comori din legende, porneste prin lumea materiala in cautarea ei. Cind omul renunta la un gind rau, Dumnezeu se bucura in el. Si cind omul alege gindul rau, Dumnezeu plinge in fata acestei alegeri. Caci el isi adinceste saracia si se departeaza de la Dumnezeu prin gindurile rele, carora le da crezare singur. Sa-ti ingrijesti gindurile in fiecare zi, asa cum gradinarul cel pasionat ingrijeste florile! Caci gindurile iti reasaza sentimentele si, dupa ce le vei gindi, de vor fi bune sau urite, asa vei simti. Vei pune stavila simtirii frumoase de care esti capabil, continuind sa imbratisezi ginduri negre, ostile, deprimante si urite. Si apoi, cind alti oameni vor vorbi despre frumusete, tu vei zice: „E absurd: Asta nu exista”. Din pricina saraciei mentale si a saraciei ascunse in simturile tale nu-i vei putea vedea nici pe Dumnezeu, fie si daca el ar sta la doi pasi de tine. Inima saraca vede saracia ca realitate. Inima rea vede raul peste tot. Dar omul poate alege. Poate spune intr-o zi: „Stop” gindurilor sale de ura si de rautate. Daca intelege ca ceea ce cultiva cu inima si cu mintea este ceea ce va si lua dupa el, omul – chiar cel mai decazut, mai mizer, mai rau – are sansa mintuirii de demonii urii, ai rautatii, ai razbunarii si ai durerii. Poate nu-i nimic mai important intr-o viata decit clipa in care accepti ca poti minca oricind din pomul binelui si al raului sau poti minca din pomii pusi anume de Dumnezeu in calea ta pentru ca tu sa ramii locuitor al Raiului inimii. Noi sintem, inca, Adam si Eva! De ce n-am alege, oare, sa renuntam la amagirea ca raul ne foloseste la ceva, afara de a ne intrerupe legatura cu bogatia ce ne asteapta in inima noastra?
National
