Spuneam ieri ca asteptarea de a fi iubiti si apoi dezamagirea ce se iveste din neimplinirea acestei asteptari ne poarta prin viata catre intilniri si povesti de dragoste traumatizante. Baza „traumei”, fie ea in copilarie sau in adolescenta, radacina ranii inconstiente, care atrage catre noi alte personaje, dar in esenta aceeasi poveste dureroasa, o cream chiar noi prin semnificatia pe care i-o dam „pierderii” iubirii. Traumele sau durerile noastre nu sint altceva decit „semnificatii” pe care le putem modifica atunci cind ne dorim intr-adevar vindecarea. Un esec sentimental in prima parte a vietii ne conduce pas cu pas catre persoane de sex opus care se vor comporta in asa fel incit sa retraim „povestea esecului”! Reciprocitatea in dragoste poate fi gasita atunci cind incetam sa cautam iubirea altuia, dar incepem — in acelasi timp — sa iubim noi. Suferinta de odinioara, creata prin dramatizarea faptelor, a gesturilor, a atitudinilor sau a comportamentelor venite dinspre cel iubit, se sterge, se purifica — incetul cu incetul — cind acceptam ca fericirea interioara este in responsabilitatea noastra. Un om se poate simti fericit doar in fata unei flori, ce-si manifesta simplu si fara niciun cuvint starea de frumusete. Un altul poate suferi si daca munti de frumusete i-ar sta in fata. Daca vrei sa fii fericit si alegi aceasta fara tagada, atunci tendinta interna de a dramatiza si a interpreta imaginile lumii incepe sa se disipeze. In vreme ce unul percepe „despartirea” de un partener iubit ca pe-o tragedie, altul o poate accepta ca pe-o oportunitate sau ca pe-o manifestare a inteligentei divine! Orice pierdere, orice esec, orice problema de viata au in esenta un soi de unde de soc, dar — atunci cind ii dam undei o semnificatie rezonabila, cutremurul emotional isi pierde caracteristicile profund distructive. Decizia de a cauta iubirea in noi insine inainte de a o cauta in altul este mai mult decit un pas pe drumul unei existente intortocheate si, adesea, de neinteles. Este un pas catre fiinta care asteapta in interiorul nostru s-o redescoperim. Trauma in dragoste a creat o epidemie de suferinta in lume tocmai din pricina directiei in care am cautat cu totii iubirea: in afara noastra. Esecul provine tocmai din eroarea de a cauta in altul ceea ce este in noi insine, pentru ca apoi altul sa apara ca o oglinda care reflecta simtirea din launtru. Atita vreme cit in launtru sapa nemilos suferinta de a nu gasi iubirea, cel ce ne oglindeste afara nu poate reflecta altceva. Nicio oglinda nu arata imaginea unei zine atunci cind in fata ei se asaza Baba Cloanta. Tot asa, partenerii nostri nu ne pot arata altceva decit imaginea iubirii din noi insine si, daca suferinta e-n noi, atunci ei ne arata ca oglinzile acestea! A intoarce privirea catre interior si a corecta in noi perceptiile eronate despre iubire deschide o poarta mare catre intelegerea faptului ca a iubi incepe din noi si de la fiecare dintre noi. Iubirea spirituala — prezenta in natura noastra — se dezvaluie pe masura ce devenim mai dispusi sa oferim, decit preocupati de ceea ce primim. Mai dispusi sa daruim un zimbet, decit frustrati pentru ca nu l-am primit. Mai deschisi catre a face un lucru cit de marunt pentru altul, decit de a sta intepeniti in suferinta de a nu primi de la altul. Iubirea este o atitudine care nu are legatura doar cu sexul opus, cit cu intreaga existenta! A spune „multumesc”, a te purta cu respect, a spune o vorba mingiietoare, a fi prietenos si cald inseamna a iubi. Si, atunci cind iubirea din tine se exprima fata de lumea inconjuratoare, ea spulbera suferinta din interiorul tau. Cind dai, nu te mai preocupa daca primesti, caci tu primesti instantaneu prin simplul fapt ca dai!
National
