Sufletul omenesc se cauta si se regaseste pe sine in cel mai inalt grad in iubirea altuia! „A fi iubit” de altul se iveste in fiinta noastra ca o radacina a tuturor asteptarilor. Si nu ne intereseaza atit iubirea oricui sau iubirea tuturor, cit iubirea unui om anume. Cea mai frumoasa, dar si mai impovaratoare dintre iubiri, cea mai maiestuoasa si mai cuprinzatoare dintre toate, cea mai pasionala, mai traumatizanta si mai devastatoare dintre toate este iubirea pentru o fiinta de sex opus. Dragostea pentru o fiinta de sex opus se poate aprinde mistuitor, iar stingerea ei incearca sufletul intr-un fel absolut, unic si teribil de dureros. Cele mai adinci rani emotionale ale fiintelor se nasc in primele relatii de iubire ratate. Iubirea ranita ramine ranita in inconstient, ramine sub forma „traumei emotionale”, niciodata vizibila cu ochiul liber, dar mai puternica si mai grava decit ranile ce se pot vedea pe trup. Esecul in dragoste la virsta copilariei sau a adolescentei perpetueaza intr-un fel asteptarea fiintei de a fi iubita, o mareste, o disimuleaza, creind astfel un gol din ce in ce mai aprig in interior. Proiectia „eu nu sint iubit/iubita” si gindurile triste, furioase, patimase, absurde, abstracte sau perfect logice si clare, dar incarcate de durere intaresc asteptarea de a fi iubit si atrag exact acele fiinte care raspund ascunsei si neintelesei asteptari launtrice. Ne trezim atrasi tot in relatii in care iubirea ne scapa printre degete. Ne trezim atrasi de oameni carora le este imposibil sa ne iubeasca. De oameni prinsi in alte relatii. De oameni care nu ne pot iubi. Dar, cu siguranta, toti acestia ne pot arata ca-n noi exista, deja, o imagine traumatizanta a iubirii pierdute. Esecul de odinioara ne conduce catre alt si alt esec in dragoste pina ce vom intelege ca avem ceva de vindecat. Cei ce nu ne iubesc azi ne amintesc doar ca undeva, in trecutul nostru, ne-am simtit raniti, dar nu ne-am tratat rana. Am ascuns-o acolo, in adincuri, si ea continua sa ne atraga catre oameni care ne arata din nou si din nou ce durere purtam, inca, in noi. Tiparul sau programul mental sau trauma emotionala ce s-a nascut cindva in noi apare pina cind intelegem ca iubirea pe care-o asteptam de la altul nu poate veni fara sa asteptam chiar iubirea. Suferinta emotionala inregistrata, deja, in inconstient atrage suferinta emotionala in alte relatii, pina ce vom intelege ca suferinta nu vine din relatie, ci din noi insine. Noi am gindit: „Sufar, sint abandonat/a; nimeni nu ma iubeste; sint nefericit/a” etc. Noi am creat acest film, acest straniu scenariu al suferintei si de aceea atragem relatii in care suferim din nou. Doar in clipa in care ne vom apropia de asteptarile noastre cu ochii intelepciunii si vom gindi ca dragostea este frumoasa, prezenta, puternica si noi o meritam, incepe vindecarea in sufletul nostru. Dragostea vine intotdeauna la cel ce asteapta dragostea, cum suferinta vine la acela ce asteapta suferinta si daca o face inconstient. „A astepta” inseamna aici mai mult decit a gindi „vreau sa iubesc si sa fiu iubit”. Asteptarea dragostei presupune incredere, speranta, credinta, o schimbare structurala in minte si-n convingeri. Partenerul cel mai bun pentru noi este intotdeauna acela deja prezent in viata noastra sau cel absent. Relatia dificila cu el/lipsa unei relatii sugereaza automat o reevaluare a perceptiei pe care am avut-o cindva despre iubire si o cautare sanatoasa in relatiile emotionale ale trecutului. Ranile din dragoste ramin inregistrate in adincul fiintei si, adesea, nerecunoscute! Dar viata ni le arata chiar acum si ne spune „vindeca-te”!
National
