AcasăOldTraian Basescu: O sa-mi duc crucea

Traian Basescu: O sa-mi duc crucea

Nu a mai plins, dar a apelat la un al vechi truc de-al sau – sensibilizarea poporului. In timp ce adversarii ii cinta prohodul politic, sicanindu-l cu solicitari de suspendare si fluturindu-i pe sub nas sondaje care-l dau in cadere libera, Traian Basescu a pariat din nou pe cartea victimizarii.

Prezent la Universitatea de Vara de la Baile Tusnad, presedintele Traian Basescu a tinut sa explice audientei cit de greu ii este unui om politic sa dea vesti proaste poporului. Indiferent cit de ingrata ar fi aceasta misiune, seful statului a sustinut ca si-o asuma pina la capat. “Eu stiu ca de regula aducatorului vestii proaste i se taie capul, prefer sa am capul taiat decit sa nu-mi atentionez propriul popor ca avem de luat decizii extrem de importante. A continua sa imprumutam pentru cheltuielile noastre interne si nu pentru dezvoltare ar fi o eroare care ne condamna sa raminem tot mai in urma fata de statele dezvoltate ale UE”, a afirmat Basescu.

*Frustrarile pensionarilor, justificate*

In interventia sa, seful statului a tinut sa sublinieze ca nu are nimic cu pensionarii, din contra intelege chiar situatia dificila in care acestia se afla. “Inteleg frustrarea pensionarilor, macar si pe declaratiile mele. In acelasi timp, vreau sa stiti ca ele sint cinstite. Putini oameni politici isi asuma sa fie cinstiti pe astfel de subiecte, eu mi l-am asumat, o sa-mi duc crucea, pentru ca mi-am asumat acest lucru”, a incercat Basescu sa-i abureasca pe pensionari.

*Le-a vorbit ungurilor despre romi*

Dupa ce le-a explicat maghiarilor ca pamintul este rotund si ca evolutia pozitiva a Europei Centrale depinde de reconcilierea româno-maghiara, Basescu le-a vorbit ungurilor despre… romi. Seful statului a solicitat realizarea unui program european pentru incluziunea romilor “Un proiect de interes pentru România si Ungaria este incluziunea romilor. Stiu ca nu ne place sa vorbim deschis despre acest subiect. Dar in niciun caz problema incluziunii romilor nu mai este o problema nationala a României sau a Ungariei (…) Si romii sint cetateni europeni si eu profit de prezenta mea aici sa lansez din nou ideea ca UE trebuie sa aiba un program la nivel european pentru incluziunea romilor, pentru ca teoria conform careia vreun stat care gazduieste romi ar putea sa le interzica accesul in Europa este fals, iar România nu va recurge la o astfel de abordar”, a afirmat Basescu.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
50 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger