Probabil ca multi oameni se intreaba daca exista vieti anterioare si, mai ales, daca ne vom mai intilni vreodata cu unii dintre cei dragi care-au plecat dintre noi! Multi oameni au diferite intuitii, stari interioare, vise si sperante legate de continuitatea existentei dupa ce spiritul dezbraca haina fizica. Exista si religii care cred in reincarnare (si nu-i cazul spatiului nostru religios), dar — mai interesanta decit simpla acceptare neconditionata a unor concepte religioase — este „experienta” insasi. Zilele trecute am citit cu placere cartea „Daca dragoste nu e, nimic nu e” (Ed. For You), scrisa de un medic psihiatru, odinioara rezistent la conceptul de „viata anterioara”! In experientele sale de hipnoza, doctorul Brian Weiss descopera doi pacienti, un barbat si o femeie, care aveau diferite tulburari spirituale/psihologice/psihice, ale caror consecinte se reflectau in vietile lor cotidiene. Programati pentru terapie in zile diferite si la ore diferite, dar in aceeasi perioada de timp, cei doi descriu sub hipnoza vieti anterioare comune. Aceleasi elemente, aceleasi peisaje, aceleasi intimplari. Povestea de iubire a celor doua suflete pereche calatorea cu ei prin vieti si vieti, iar ei se reintilnesc chiar si in aceasta viata prin terapeutul fascinat, tulburat si incintat in acelasi timp. Citind aceasta carte am inteles noi insine ca absenta unor intelegeri mai profunde sau a acceptarii conceptului de continuitate a spiritului, a aventurii sale prin mai multe vieti ne face mai vulnerabili, mai traumatizati, mai nefericiti si – de ce nu – mai putin buni si intelepti decit am putea fi! Personajele cartii amintite (dar si alte personaje care-au relatat astfel de experiente, precum cele ale lui Stanislav Grof) sint atrase in mod esential catre momentele de pierdere ale oamenilor dragi sau catre momentele pierderii propriei lor vieti. Suferintele inregistrate in aceste doua ipostaze sint atit de traumatizante, incit spiritul pare sa revina la ele pentru a le vindeca. Pacientii care elibereaza aceste traume sub hipnoza si inteleg experienta umana ca fiind aventura sufletului si a spiritului prin nenumarate vieti se trezesc vindecati de boli inexplicabile, prezente acum in experienta lor. Simpla disparitie a granitelor psihologice, determinate de credinta ca moartea este un sfirsit, produce o transformare uluitoare in mintea si-n sufletul omului. Automat, temerile fundamentale, adica pierderea celor dragi si pierderea propriei vieti, sint recontextualizate si apoi disipate! Trauma dispare si, o data cu ea, gindurile, trairile si incorsetarile spiritului. Pierderile nu mai sint percepute ca un sfisietor final, ca o drama ireparabila, iar fricile care le sustineau existenta se topesc si ele. Un om nou, un om transformat se poate ivi atunci in acela ce spera, crede si intelege continuitatea vietii, caci in clipa aceea mintea si sufletul scapa de teama de moarte. Toate conceptele strinse in bocceluta unei vieti plina de spaime si tenebre provenite din pierderile dureroase cad precum popicele, in fata omului ce se naste astfel. Omul care vede consecintele rautatii in vieti anterioare, omul care se vede pe sine ca la cinema, in pielea unor siraguri de personaje din alte vieti, se transforma de la sine. Se responsabilizeaza si traieste viata printre granite autoimpuse de fascinanta descoperire a existentei spiritului in forme. Greutatea psihologica a conceptului de „vieti anterioare” sta tocmai in puterea mingiietoare pe care o poate avea asupra sufletului uman ranit ca urmare a pierderii unui om drag! Experientele descrise de dr. Weiss dezvaluie speranta reintilnirii, dar nu omit nici regulile spirituale care pot face din viata noastra de zi cu zi una mai responsabila si mai frumoasa!
National
