„Prea Sfinta Treime, sufletul meu striga la Tine sa ma ajuti in a invata sa iert si sa primesc iertarea fara de care nu vom intra in iubire. Doar Tu vezi cit ma mint atunci cind spun ca am iertat si ca iubesc cu adevarat. Dar atita timp cit tin minte raul nu fac decit sa ma amagesc. Prea Sfinta Treime (…) sufletul meu se zbate sa invete iertarea, dar nu gaseste calea, ma complic in vorbe si ma ratacesc in fapte, departindu-ma de calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine, da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat”. Asa incepe o rugaciune numita „Acatistul pentru iertare”, o rugaciune din spatiul nostru cultural-religios, care vibreaza in ritmurile celui mai profund si puternic adevar spiritual. Pasajul citat mai sus contine doua „idei” a caror esenta tare ne poate mingiia si ajuta, in acelasi timp, sa sclipim de indata ce le-am insusit, le-am acceptat si le-am inteles. Mai intii „fara iertare nu vom intra in iubire” si a doua „te rog, da-mi ajutor in a ierta si a fi iertat”! Cererea de ajutor este pasul constient al mintii si al sufletului catre atingerea oricarei stari interioare, dar – mai ales – a iubirii. Pina la iubire omul se poate izbi napraznic si poate ramine neputincios in fata incapacitatii sale emotionale de a ierta, oricit ar vrea. Pe drumul catre iubire apar si se manifesta durerile emotionale izvorite din lectiile grele ale vietii. Pe drumul acesta ne intilnim cu suferinti de care n-am fost constienti niciodata. Cu pacate necunoscute. Cu intelegeri gresite. Cu vini si cu minii ce locuiesc in noi in ascuns. „Acatistul de iertare” mentionat este o superba rugaciune, in care omul isi cere iertare si de la pomi, si de la animale, si de la Pamint, si de la gindurile rele, si de la alegerile gresite de care n-a fost constient, de la fiecare fiinta si de la floare. Asta pare sa spuna ca omul ramine neiertat in sine chiar si atunci cind a gresit fara de voie, chiar si atunci cind n-a fost constient sau atunci cind a vrut sa faca bine, dar a iesit rau. Poate ca, inconstient de erorile, greselile si miniile sale din trecut fata de lumea pe care a ranit-o fara voie, omul se poate gasi in situatia de a voi sa ierte, dar sa nu poata face aceasta. Omul ar dori sa iubeasca, dar neputinta sa de a ierta, inchisa in emotiile dureroase inregistrate in inconstient, il fac simta ca „nu poate ierta”. Iata ca puterea de a ierta nu vine de la sine; avem nevoie sa cerem ajutor divin pentru a ne dezlega pe noi insine de minie, de durerea si de vina ce ne impiedica sa iubim. „Ajuta-ma, Doamne, sa iert” poate fi rugaciunea tainica a sufletului care cauta eliberarea de durere!
National
