A alege sa fii bun, sa fii atit de bun cit poti sa fii in orice imprejurare, in orice situatie si-n fata oricarui eveniment de viata nu-i o optiune obisnuita. Departe de a fi usoara, optiunea aceasta e cunoastere a naturii umane, dar – mai ales – a existentei fiintei dincolo de valurile fizice care-o ascund. Sa fii bun inseamna sa fii responsabil. Sa fii integru. Sa fii onest. Sa fii cinstit cu tine insuti si sa-ti asumi in intregime povestea vietii tale, asa cum regizorul isi asuma filmul conceput de el insusi. Sa vietuiesti in bunatate pare – pentru un om obisnuit cu suferinta si lupta vietii – un fel de a cuceri Everestul. Si, pentru ca-i atit de greu, tocmai pentru ca bunatatea cere renuntari inacceptabile pentru Ego, omul decide sa creada ca bunatatea umana, manifesta in gesturi, in ginduri, in fapte sau sentimente vibreaza mai degraba ca o iluzie decit ca o realitate. Bunatatea este natura reala a fiintei, dar mintea o ascunde sub valurile incetosate ale trairilor si mentalizarilor negative. Mintea ascunde fiinta buna in fire si-i susoteste omului necontenit ca el este rau, detesta, uraste, face rau si i se face rau. Bunatatea-i un vis. O iluzie. O naluca pe care o vad aceia putin „sui”, anormali si inchisi in fata realitatilor vietii. Pentru mintea umana, normal pare sa fie tocmai anormalul sau fiinta desprinsa de lumina bunatatii! Mintea nu crede in bunatate, dar acuza inexistenta ei. Mintea-i precum calul salbatic, care trebuie imblinzit, acceptat si iubit pentru a-i cunoaste si intrezari tainele ori pentru a izbuti sa treci pragul negativitatii prin care ea priveste existenta. Fara o relatie „blinda” si frumoasa cu propria minte, fara o decizie de cautare si acceptare a bunatatii tale ca fiinta nu se poate sa traiesti bunatatea „in fire”. Trairea interioara este experienta, iar experienta traita se afla dincolo de concepte mentale obisnuite. Mintea socoteste, este matematica. Sufletul traieste experienta. Iar experienta bunatatii umane sade ascunsa dincolo de toate discordiile mentale. In clipa in care omul alege sa se cunoasca pe sine ca „bunatate” si se exprima astfel in viata lui de zi cu zi are de infruntat monstrii si tenebrele lumii ce-l inconjoara intr-o realitate lumeasca invaluita in aparente, deziluzii, dezamagiri si nenumarate suferinti. Lumea normala il vede anormal pe acela bun. Il vede vinovat de insailari si fapte pentru care lumea nu-si asuma responsabilitatea, caci calitatile generatoare de bunatate, precum responsabilitatea si onestitatea, opereaza intr-un registru si-ntr-o interpretare umana cu totul diferite. Lumea mintii proiecteaza in exterior asupra altora „vina” si „responsabilitatea” raului pe care-l resimte in sine. Lumea mintii este inconstienta de raul pe care-l resimte, dar – in acelasi timp – il gaseste prezent in altii. Proiectia ii diminueaza omului sentimentul de vinovatie si-l ajuta sa gaseasca in vina altora o cirja care-i alimenteaza confortul personal. A-ti asuma responsabilitatea pentru tot ce se intimpla in viata ta devine un echivalent al celor mai abrupte stinci ce duc pe culmile Everestului si asta pentru ca a-ti asuma responsabilitatea inseamna a te confrunta cu monstrii din interiorul tau. Cu propriile rautati mentale. Cu propriile argumente care-ti sustin iluzia ca altii sint vinovati. Sentimentul de vina ce te napadeste pe calea bunatatii poate fi un obstacol de netrecut, de neinvins si inca unul ce poate duce eroul in esec. Cu toate acestea, a te cunoaste pe tine in firea ta divina este, poate, decizia corecta, frumoasa si reala in aceasta calatorie fastuoasa a vietii. Nu-i o decizie comuna, dar trebuie sa devina comuna pentru ca scopul Vietii – evolutia constiintei si transcenderea iluziei – sa se implineasca.
National