AcasăOld„Eu le-am ucis. Sint ingropate acolo...”

„Eu le-am ucis. Sint ingropate acolo…”

A fost arestat in sfirsit, dupa peste 24 de ore de cautari prin regiunile Friuli si Veneto killerul italian de 35 de ani care a ucis doua prostituate, printre care o românca. Este vorba despre italianul din Gorizia (Udine), Ramon Berloso care a declarat ca a ucis cele doua prostituate pentru bani, avea nevoie de bani si ca nu gasea de lucru indicind carabinierilor la sfirsitul „escapadei” sale prin regiunea Veneto, unde a ascuns corpurile.

*Familia nu mai stia nimic de Diana din luna mai*

Carabinierii au ajuns pe urmele lui Berloso in urma unui denunt din România care anunta disparitia unei femei de 24 de ani, Diana Alexiu, de care familia nu a mai dat din luna mai. Ultimul telefon dat fratelui in tara a fost pe 20 mai, fata zicind ca avea o intilnire la Palmanova cu un client. Pe 29 iunie 2010, la Cervignano del Friuli (Udine), carabinierii au gasit masina Dianei Alexiu si astfel, in decursul saptaminii, Politia din Udine si-a concentrat verificarile in zona Bassa Friulana pentru a interoga persoanele cu care ar fi putut Diana sa se intilneasca. Doar prin intermediul listingului telefonic au reusit sa ajunga la Berloso. Cautarea killerului a inceput dupa ce politistii italieni au ajuns la concluzia ca Diana urma sa se vada cu o alta prostituata. I-au intins o capcana pe cimpurile de linga Aiello(Udine) la mica distanta de locuinta lui. Ramon Berloso era singur in Punto Bianca dar a reusit sa forteze barajul politistilor si a fugit pe jos, abandonind masina in preajma unui cimitir. Dupa 24 de ore de cautari cu sute de politisti pe urme, Ramon a fost prins la miezul noptii in gara din Padova. In afara disparitiei Dianei Alexiu, Berloso este suspectat de uciderea Ilenei Vecchiato, o italianca de 28 de ani din Mestre (Venetia). De ea nu se stie nimic din luna martie.

*Fetele au fost gasite dezbracate*

Dupa arestare, Ramon Berloso si-a marturisit faptele. Barbatul a declarat ca a ucis victimele intr-o casa abandonata cu un fel de arc. Arma a fost gasita la indicatia lui, abandonata in lanurile de porumb la doar citiva km de locul in care au fost ingropate fetele. Corpurile Dianei Alexiu si al Ilenei Vecchiato au fost gasite sub un viaduct, dezbracate si intr-o avansata stare de descompunere (a marturisit asasinul ca le-a dezbracat sa se descompuna mai repede…). Se suspecteaza ca Ramon Berloso ar putea fi un criminal in serie, investigatiile fiind continuate in acest sens.

*Palmaresul lui Berloso*

Ramon Berloso este recidivist. A fost condamnat in 1996 la 6 ani de inchisoare, pentru moartea lui Alessandro Paglavec, de 18 ani, care a fost ucis in urma unei batai, in 1993 la Farra(Gorizia) in Friuli. Dupa ispasirea pedepsei, Ramon Berloso a incercat sa-si refaca viata casatorindu-se cu o brazilianca cu care a avut o fetita. Dar, in 2007, dupa divort, Berloso s-a mutat la Udine.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
157 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger