Spuneam ieri ca simpla credinta in fatalitatea genetica ar putea fi mai periculoasa decit gena care contine in ea o informatie creatoare de boala. Stiinta — in general — a creat acest mit al dictaturii genelor, asa cum a creat „mitul bolii incurabile”. Istoria consemneaza, insa, etape ale existentei in care diferite boli, considerate incurabile, si-au gasit leacul in cele din urma. Odinioara oamenii erau secerati de infectii, dar mintea cuiva a crezut ca infectiile pot fi vindecate. Cineva a sperat, apoi a crezut si apoi a cautat solutia nevazuta pentru cei mai multi oameni! Mintea inventatorului ar putea deveni mintea fiecaruia dintre noi in orice moment, in orice situatie ne-am afla, fie ea generata de un diagnostic fatal, fie generata de „o credinta” sustinuta stiintific. Credinta in incurabil decimeaza psihicul, sufletul si chiar viata oamenilor mai distructiv decit boala in sine! Caci, asa cum a demonstrat prin sute de cercetari ale sale Stanislav Grof, o mutatie in constiinta si o intoarcere a omului catre fiinta sa spirituala poate anula ideile care limiteaza spiritul uman. Multe dintre manifestarile psihice, considerate de catre psihiatri boli si tratate ca atare, sint vazute de Stanislav Grof drept „crize de transformare”, asa cum dependentele – cum este aceea de alcool – poate fi interpretata „ca nevoie de transcendenta sau nevoie de Dumnezeu”, cum spune Grof in cartea „Revolutia Constiintei” (Ed. „Elena Francisc”). Crizele care macina lumea de astazi ar putea fi expresii ale unui esec in aceasta directie, dar un esec aflat in manifestare tocmai pentru ca omul nu stie ce cauta sau ce-i lipseste in situatia in care se manifesta crize majore de viata, incluzind aici si boala sau pierderile. Ar fi deosebit de important sa vedem in manifestarile aparent fatale ale genelor, in boala incurabila, in fiecare criza de viata o chemare catre
Dumnezeu sau/si catre transcendenta. Doar ideea ca „nimic nu-i imposibil”, deci n-ar fi imposibila o solutie pentru problema noastra, chiar daca ea ne este prezentata ca fiind fara solutie, ne schimba perspectiva la nivelul propriei constiinte. O „revolutie in constiinta noastra” presupune o mutatie a paradigmei interioare, in care constringerea, imposibilul, fatalul, distructivul si raul inving. A face asemenea schimbari in structura constiintei inseamna a indrazni sa visam, sa credem, sa vedem si sa auzim cu mult mai indraznet decit am facut-o vreodata. Si, in unele cazuri, ca in acelea in care avem o boala considerata incurabila sau o situatie de viata a carei durere sfisie sufletul, sa ne amintim ca mintea noastra este mintea „inventatorului”. Si daca nu exista nicio solutie imediata, vizibila, cunoscuta, constiinta ne sustine s-o descoperim, s-o gasim si sa transcedem fatalismul sau limitarea proprie inainte de orice. Poate ca tocmai aceasta limitare este cauza in constiinta a problemei. Daca stiinta ne spune „nu se poate”, daca si religia ne sugereaza „nu se poate” si daca neputinta pare sa ne apara in cale de peste tot s-ar putea ca tocmai acest blocaj sa ne sugereze solutia. Si anume gindul, credinta, visarea, speranta ca „este posibil”. La Dumnezeu totul este posibil, ne spune Biblia. Si, daca Dumnezeu se afla peste tot, atunci de ce ar fi imposibil ceva pentru noi, daca nu din simplul motiv ca asta gindim, credem si intelegem pe moment? Sa pastram in minte ideea ca „orice poate fi vindecat” sau macar aceea ca „orice poate fi ameliorat”. Sa transcedem limitarile prezente in realitatea exterioara inseamna sa ne remodelam constiinta, care poate iesi din orice criza doar crezind ca se poate. Sa ne convingem pe noi insine ca orice este posibil; aceasta-i marea transformare in constiinta!
National
