Domn italian, serios, fumator, caut fular

Peste drum de blocul meu e un mic magazin de cartier tinut de un domn mai in virsta. Chiar din prima zi in care m-am mutat aici i-am calcat pragul, si continuu sa o fac si acum, din mai multe motive. In primul rind, stimularea micilor intreprinzatori e un lucru benefic pentru mersul economiei si consider ca orice cetatean responsabil ar trebui sa aiba in vedere acest fapt. In al doilea rind, e un lucru stiut ca lanturile de supermarket desfasoara activitati de specula pe scara mare si umfla preturile fara pic de rusine. Si, in fine, cel de-al treilea motiv pentru care cumpar de la el e de natura sentimentala, pentru ca mereu am avut o slabiciune pentru oamenii care inca mai cred in puterea mintii si a unui capetel de creion, refuzind cu tarie mijloacele moderne de calcul.
Pina acum citeva zile, am avut convingerea ca domnul in virsta imi intoarce simpatia pe care i-o port, dar se vede treaba ca m-am inselat. Iata ce s-a intimplat.
La sfirsitul saptaminii, mama prietenei mele, care locuieste in apropiere, a intrat in magazinul cu pricina sa-si cumpere tigari.
– Nu mai am din astea, a informat-o cu parere de rau domnul in virsta. Stiti, s-a scuzat el, marca asta de tigari mereu mi-o cumpara o doamna blonda si prietenul ei italian din blocul de vizavi.
„Doamna blonda”, „din blocul de vizavi”, „care fumeaza aceleasi tigari” reprezentau suficiente date ca mama prietenei mele sa ghiceasca despre cine e vorba. Imi pot imagina doar bucuria care trebuie ca a cuprins-o aflind ca fiica ei are un prieten italian – adica, nu eu.
– Si cum arata domnul italian?, a intrebat ea, plina de speranta.
– Pai e asa, inalt, cu ochelari, si tuns scurt. Are o masina straina, o parcheaza aici, pe straduta.
Aici nu pot decit sa-mi imaginez cumplita dezamagire pe care a incercat-o recunoscindu-ma in domnul italian, insa mama prietenei mele este o femeie puternica si sint absolut convins ca a trecut peste asta fara sa-si piarda speranta.
Apoi, domnul in virsta a inceput sa se plinga de domnul italian, aducindu-i acuze la care nu m-as fi gindit niciodata, in mod vadit nedrepte, lucru care m-a mihnit peste poate.
A doua zi, l-am salutat cordial:
– Buongiorno, seniore Marin!
S-a schimbat la fata si mi-a aruncat tigarile pe tejghea fara o vorba, evitindu-mi privirea.
In urmatoarea zi, l-am intrebat daca n-au zis astia la radio ce-a facut Catania cu Udinese. Recunosc ca fata lui ingrozita mi-a provocat o satisfactie meschina si m-a incurajat sa caut pe youtube citeva interviuri cu Raducioiu, ca sa-mi perfectionez accentul.
Ieri mi-am cumparat de la Big niste slapi vopsiti in culorile Italiei, dar am fost cumplit de dezamagit sa constat ca domnul in virsta nu-i poate observa dindaratul tejghelei. Acum caut un fular alb, pe care sint decis sa-l port chiar si atunci cind temperatura de afara va ajunge la 40 de grade.
Sint un individ nici gras, nici slab; nici frumos, nici urit; nici prost, nici destept – Dumnezeu m-a inzestrat cu aproape toate insusirile ce m-ar ajuta sa trec neobservat. Nu se intimpla asa doar din cauza ca, in nemarginitul Lui simt al umorului, nu mi-a daruit si teama de ridicol.