Mesterul si Margareta

Un amic care avea de zugravit o casa a avut saptamina trecuta placuta surpriza ca mesterul sa-i ceara pe manopera un sfert de miliard de lei vechi. E drept ca era o casa in centrul Bucurestilor, dar amicul meu isi luase toate masurile de precautie: isi pusese tricoul de inginer cu cele mai multe si mai colorate dungi pe care il avea in dulap, niste blugi plimbati in prealabil prin RATB o juma de zi, isi mutase SIM-urile in Nokii 2310, acoperise motocicleta din curte cu o husa imputita si aruncase preventiv niste gunoi pe ea, ii rugase chiar pe vecini
sa-si mute masinile din fata casei, astfel incit sa nu fie acolo decit o Dacie papuc, un Moskvici pe butuci si un Logan (cel mai dificil a fost sa-l convinga pe proprietarul Moskvici-ului sa-si lase masina linga Logan – „pai daca mi-o zgirie ala cind iese, ca lui nu-i pasa?”). Ba chiar se gindea sa anunte printr-un apel anonim o bomba la ambasada de vizavi, ca sa i se poata plinge mesterului ca in cartierul asta nu poti inchide un ochi toata noaptea din cauza exploziilor si impuscaturilor care se aud din vecini si ca el si miine s-ar muta intr-un bloc linistit din Berceni, daca si-ar permite. Ii mai lipsea doar o sacosa de rosii ieftine.
In aceste conditii, sub un sfert de miliard (plus materialele, dusul molozului la gunoi etc.) n-a reusit sa scoata varuitul, pretul fiindu-i prezentat drept „bun, nici cel mai mic, dar nici cel mai mare”. Spre surprinderea mesterului, prietenul meu a refuzat politicos, gindind ca daca asta e un pret mediu, la cel mai mare pret macar ii poate angaja pe nea Michelangelo si pe ucenicul sau, Pontormica.
Mesterii din Bucuresti cred ca au o perceptie usor deformata asupra valorii banului. Opinia lor e ca o ora de dat cu trafaletul nu e cu nimic mai prejos decit o consultatie la avocat, meditatie la matematica sau lectie de pian si e normal sa coste la fel de mult. De fapt, ar trebui sa coste chiar mai mult, fiindca e clar ca e mai obositoare: cind ati vazut ultima data un avocat sau o profesoara de pian dormind frinti in roaba?
De asemenea, mesterul de Capitala e extrem de specializat. El nu stie decit sa dea cu trafaletul si, eventual, sa dea jos zugraveala veche, asta daca e mai vechi in bransa; pentru dusul molozului pina la gunoi, astupatul gaurilor din pereti sau vopsitul unei usi trebuie sa cheme un specialist (platit separat, bineinteles), fiindca el nu mai stapineste si aceste domenii – practic, ca sa stii sa faci toate astea ar trebui sa fii un geniu polivalent, ca Leonardo. Tot un specialist ii trebuie mesterului si ca sa nu faca mizerie, fiindca el nu poseda mestesugul intinsului de folie pe jos si al acoperirii mobilelor (bine, cred ca nici Leonardo nu prea se pricepea, dupa ce a pictat Mona Lisa trebuie ca l-a birfit ani de zile femeia care-i facea curat in casa – „ca la porci, doamna Popescu, va jur, porc, nu pictor renascentist”).
Ca sa n-o mai lungim: daca vreti neaparat sa chemati un mester din Bucuresti sa va zugraveasca in casa, in primul rind pregatiti-va pentru o armata de specialisti. In al doilea rind, sunati-l pe Isarescu, sa mai urce un pic tinta de inflatie. Iar la urma, daca vreti, il puteti suna si pe Cheops sa-l luati putin la misto fiindca el, cam cu aceleasi resurse cu care voi ati reusit sa zugraviti o casa in Bucuresti, abia a ridicat o amarita de piramida, si aia doar la rosu.