Scriitorul Mircea Micu a murit, duminica, la virsta de 73 de ani, au declarat, luni, apropiati ai acestuia. Potrivit unor reprezentanti ai Uniunii Scriitorilor din România, trupul neinsufletit al lui Mircea Micu va fi depus marti la capela Crematoriului Vitan-Birzesti din Capitala, dupa care, la ora 14.00, va avea loc incinerarea. Poet, prozator, dramaturg, Mircea Micu s-a nascut la Varsand, in judetul Arad, pe 31 ianuarie 1937. Mircea Micu este autorul a peste 35 de volume de proza, versuri, memorialistica, laureat al premiilor literare pentru proza, poezie si dramaturgie ale Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti si Academiei Române. Micu a fost, totodata, presedintele Fundatiei Internationale pentru Cultura, Arta si Morala Civica „Mihai Eminescu”. Mircea Micu este, printre altele, autorul romanului „Patima”, al volumului de versuri „Poeme pentru mama” si al volumelor de memorialistica „Intimplari cu scriitori”. Parodist remarcabil, el si-a adunat volumele tiparite in antologia „La munte si la mare… parodii”. Dupa 1990, Micu a fost redactor-sef al publicatiei Viata Capitalei, director al revistei Românul, al ziarului Cronica Româna si redactor-sef al publicatiei Literatorul. In anul 2007, el lanseaza primul volum de versuri, intitulat „Testament liric”, cu ilustratii de Florin Puca. Micu a fost, de asemenea, realizator al emisiunilor de televiziune „Ateneul artelor” si „Convorbiri duminicale”.
Scris de Ziarul National
Scriitorul Mircea Micu a murit
Ultimele știri
VIDEO. Liderul PSD amenință cu ieșirea de la guvernare. Grindeanu: „Asta nu ne face prizonierii acestei coaliții. Suntem parteneri de bună-credință atâta timp cât…”
Președintele interimar al Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, avertizează că deși pesediștii au votat majoritar intrarea la guvernare, asta nu îi face pe social-democrați...
Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează marți, nemulțumiți de tăierea veniturilor/„Vrem să tragem un semnal de alarmă”
Măsurile dure impuse de Guvern, pentru reducerea cheltuielilor statului, nu sunt văzute cu ochi buni de către bugetari. Unii dintre ei ies în stradă,...
