AcasăOldMadalina Manole si-a luat secretul in mormint

Madalina Manole si-a luat secretul in mormint

Ultimele doua zile pe care Madalina Manole le-a mai petrecut printre cei care au iubit-o au adunat, in jurul sicriului alb in care va dormi pentru totdeauna, o multime de oameni inlacrimati. Mircea Petru, sotul artistei, a spus, plingind, ca “nu e ea de vina si ca se va afla, in curind, adevarul”. Au venit sa-si ia ramas bun colegii sai din show-biz, dar si o multime de fani, atit la Bucuresti, la Sala Radio, cit si la Ploiesti, la Casa de Cultura a Sindicatelor.
In noaptea de joi spre vineri, cortegiul funerar cu sicriul Madalinei Manole a plecat de la Sala Radio din Capitala, spre Ploiesti. La ora 4:00 dimineata, trupul neinsufletit al cintaretei a fost depus la capela bisericii “Sfinta Treime” din Ploiesti.
Dupa ora 10:00, a fost intimpinat, din nou, cu emotie si lacrimi, de catre fanii care o asteptau la Casa de Cultura a Sindicatelor, unde sicriul a ramas pina in jurul orei 16:00. Sute de flori au fost depuse in holul Casei de Cultura si zeci de luminari au fost aprinse in fata cladirii. Mama Madalinei Manole a strins la piept portretul fiicei sale, plingind, moment in care toti cameramanii si fotografii prezenti au tabarit pe ea. Dupa aceasta intimplare, familia a cerut presei, prin intermediul jandarmilor, sa nu mai filmeze decit in exterior. Ulterior, embargoul a fost mentinut doar pentru OTV. Artista a fost inmormintata, in jurul orei 19:00, in Cimitirul Bolovani, din Ploiesti, slujba speciala fiind oficiata de un singur preot, in exteriorul bisericii.

*Ce n-am fi vrut sa vedem*

La noi, chiar si momentele cele mai tragice trebuie sa fie marcate de penibil. In timp ce familia, prietenii si admiratorii Madalinei Manole isi plingeau durerea linga catafalc, la Sala Radio, la intrare se adunasera citeva comerciante oachese care faceau specula cu flori, profitind de jalea oamenilor si practicind preturi exorbitante.

*“Sindromul Madalina Manole” face victime*

De cind s-a anuntat, la stiri, informatia cutremuratoare, cu lux de amanunte, a inceput sa se vorbeasca despre “sindromul Madalina Manole”. O femeie de 58 de ani, dintr-o comuna de linga Slobozia, si-a pus capat zilelor joi, alegind aceeasi metoda prin care s-a sinucis si Madalina Manole, cu pesticidul Furadan care, iata, desi interzis de doi ani, continua sa se afle la dispozitia oricui. In urma femeii au ramas trei copii si sotul bolnav de inima. Potrivit acestuia, Elena si-a exprimat clar intentia de a se omori dupa modelul Madalina Manole . “«Daca fata asta frumoasa a ales o moarte atit de simpla, ce ar fi sa incerc si eu?!». Nu am luat, insa, in seama acest avertisment“, a povestit, Ion Constantin, sotul Elenei.
In Iasi, un tinar de 26 de ani din localitatea Podu Iloaiei a incercat sa se sinucida ieri dimineata, inghitind substante toxice. Gestul, spun medicii de la Unitatea de Primire a Urgentelor din cadrul Spitalului de Urgente din capitala Moldovei, a fost inspirat de tragedia cintaretei Madalina Manole. Pacientul a fost adus cu ambulanta iar medicii se lupta sa il stabilizeze. „Cind a ajuns la noi era constient. Pacientul a spus ca a recurs la acest gest pentru ca si-a dorit sa fie vedeta, ca Madalina Manole”, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru.

A.C.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
300 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger