Orice afon se bate pe burta cu Mozart, toate curvele au ajuns colege cu Arghezi. Penurie de vocatii, puzderie de artisti! Sinuciderea unei interprete cu voce buna, ca Madalina Manole, a dat vint in pinze, de fapt in cirpele de firma, solizdelor de tocsou, care cinta cu celulita plimbata la Nisa de toti libidinosii. Auzi, artisti! E a suta, si nu promit ca ultima, oara cind intreb: daca astia sint artisti, atunci Brâncusi ce a mai fost?
Moartea Madalinei Manole ridica si alte cortine. Obisnuim sa spunem ca dusi cu capul sint cei care tipa si gesticuleaza. Adevaratii periculosi nu se dovedesc acesti expansivi, ci introvertitii. Ăstia nu deranjeaza pe nimeni, vorbesc putin si civilizat la cafenea, la telefon, la birou. Dar cind ramin singuri, sub testele lor prinde freamat padurea cu demoni. Acceptam ca un om e bolnav doar daca il doare ceva sau tisneste singele din el. Depresia reprezinta o maladie, nu o fita. Mai exista un fenomen la care ar fi bine sa meditam. Madalina Manole a avut fani. Doamne fereste sa faca prozeliti si dupa moarte, in rindurile liceencelor parasite de iubiti sau printre gospodinele neglijate de soti.