Cauta

Cred ca e un ninja

Ieri am iesit intr-o mica plimbare. Medicii mi-au dat voie sa ma bucur de o “promenada” pentru ca nu sint agitat, am scapat de problema vorbitului singur pe strada, deci par un om normal la cap. Si, cum m-am vazut liber, mi-am pus in gind sa testez starea de spirit din Bucuresti. Mi-am luat bilet de avion si m-am suit intr-un autobuz d’asta cu aer conditionat. Nu e prea multa lume, am gasit si-un loc in picioare, linga un scaun neocupat. La a doua statie se urca in autobuz o doamna tunsa scurt de tot, frantuzeste ai spune. Are ochi sclipitori si pe fata o grimasa de om nebun. Nu sta prea mult pe ginduri si incepe sa vorbeasca singura, asa cum faceam si eu. N-am inteles ce spune, dar e iritata rau de ceva anume. Dupa ce scuipa de vreo doua ori, se intoarce spre mine, ma fixeaza cu privirea si afiseaza un rictus furios. Apoi zice: “Nebunule!”. Usile se deschid, doamna sare din autobuz. Eu nu spun nimic, imi vad de drum. Peste inca vreo doua statii, urca in masina un alt specimen scapat din salon. E un tinar bine bronzat, specialist in arte martiale. Cred ca e un ninja. Face miscari lente, se apleaca incet, apoi izbucneste intr-un atac mortal probabil asupra unui dusman invizibil. Si el zice ceva, cred ca e un dialect japonez. Mai face o schema si, printr-un salt ca-n filmele de boliud, ajunge in fata mea. Cred ca ar vrea sa ma ucida cu o steluta, pentru ca lunceagul si tomfa le-a uitat la sala. Insa, ma cruta. Apoi zice: “Nebunule” si sare si el din autobuz. Apoi masina se opreste in statie. Eu ma gindesc si nu mai stiu daca o fac in capul meu sau vorbind cu voce tare: “nebunii astia evadati sint tare periculosi”.
PS: Se sesizeaza cineva in tara asta ca sint cam multi bolnavi psihic care bintuie liberi si care n-au bilet de autobuz?

Monsieur Seftime

Ultimele stiri

  • Welcome to Greenland
  • Tendințe beauty 2026: anul în care machiajul renunță la minimalism și mizează pe expresie
  • Horoscop14 ianuarie 2026 – Astăzi trebuie să vă permiteți să faceți puțin ceea ce doriți
  • Alege ce citești
  • Liderii europeni se întâlnesc cu Trump la Davos. România, reprezentată de… Țoiu
  • România, bordelul cu frig în spitale
  • Cum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul
  • Inspectorii Antifraudă au descoperit sute de milioane de lei ”dosite” de multinaționale. Dosarele, îngropate la ANAF
  • Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Zalău. A fost activat Planul Roșu
  • Fermierii, speriați de Mercosur: acordul va îngropa agricultura românească / Cât vor costa legumele românești
  • Exit mobile version