AcasăOldIntroducerea rovinietei electronice ar putea fi aminata cu doua luni

Introducerea rovinietei electronice ar putea fi aminata cu doua luni

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) vrea sa amine cu doua luni introducerea rovinietei electronice, la 1 octombrie, din cauza contestatiilor la licitatia de achizitie a sistemului care au intirziat punerea in functiune a acestuia. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR) anuntase initial introducerea rovinietei electronice la 1 august. CNADNR a selectat, la sfirsitul lunii decembrie 2009, consortiul Novensys Corporation/UTI Systems pentru a livra sistemul, valoarea contractului fiind de 35,96 milioane de lei, fara TVA. Licitatia a fost contestata, astfel ca CNADNR a incheiat contractul cu asociatia cistigatoare in iunie 2010. „Avind in vedere complexitatea sistemului care va trebui livrat de cistigatorul licitatiei, acesta nu poate fi realizat intr-un termen atit de scurt incit la data de 1 august 2010 sa fie functional. In aceste conditii, este necesara prorogarea termenului de achitare a tarifului de utilizare prin intermediul SIEGMCR si, implicit, a celorlalte activitati care deriva din utilizarea sistemului de la 1 august 2010 la 1 octombrie 2010, data la care sistemul va fi functional”, se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta, elaborat de MTI. Dupa introducerea rovinietei electronice, soferii fara documentele care atesta plata acesteia trebuie sa achite CNADNR despagubiri in functie de tipul vehiculului, respectiv intre 28 si 1.210 euro, si amenzi cuprinse intre 250 si 4.500 de lei. Odata cu aplicarea amenzii contraventionale, soferilor li se va retine certificatul de inmatriculare a vehiculului pina la prezentarea dovezii de achitare a rovinietei.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
37 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger