Cauta

Teorii ale conspiratiei adeverite de istorie

National va prezinta citeva teorii ale conspiratiei carora timpul le-a dovedit veridicitatea:

Afacerea Dreyfus – probabil ca nefericitul ofiter de artilerie Alfred Dreyfus ar fi ajuns sa fie condamnat drept tradator, daca scriitorul Émile Zola nu ar fi acordat credit teoriei conspiratiei care spunea ca Dreyfus e nevinovat si victima unei inscenari. Zola a scris celebra sa scrisoare deschisa J’accuse in care il acuza pe presedintele Frantei de antisemitism si de incalcarea dreptului la libertate prin incarcerarea ilegala a nevinovatului ofiter, iar Dreyfus a fost, in final, eliberat.

Mafia – desi oamenii legii din Italia si SUA banuiau existenta unui cartel al crimei organizate, totul nu a fost decit o teorie a conspiratiei pina in 1960 cind Joe Valachi a facut marturisiri complete, dezvaluind modul in care functioneaza Mafia.

MK-ULTRA – astazi, cind documentele din epoca au fost facute publice, se stie ca au avut dreptate toti conspirationistii care au acuzat guvernul american ca, in perioada 1950-1969 a finantat un proiect secret ce isi propunea sa descopere un asa-numit „ser al adevarului“ menit sa smulga secretele spionilor comunisti. In cadrul infamului MK-ULTRA s-au facut experimente pe oameni (carora li s-au administrat diverse droguri intre care si LSD), adesea fara consimtamintul subiectilor. Unii participanti au fost chiar torturati. Cel putin o persoana, biochimistul Frank Olson, a murit din cauza acestor experimente. Proiectul a fost expus gratie investigatiilor intreprinse de Comisia prezidentiala Rockefeller infiintata de Gerald Ford pentru a proba veridicitatea unor acuzatii publicate de The New York Times.
Operatiunea Mockingbird – in perioada 1950-1974, CIA a platit jurnalisti ai diverselor trusturi (de la CBS la publicatii precum Time, The New York Times sau The Washington Post) pentru a publica materiale de propaganda CIA. Tot atunci se pare ca a sponsorizat si filme (sigura este implicarea in finantarea lungmetrajului de desen animat Ferma animalelor dupa George Orwell).

Studiul sifilisului in Tuskegee – Serviciul de Sanatate al SUA a inceput in 1932 un studiu clinic asupra sifilisului si efectelor sale. Subiecti au fost 400 de barbati de culoare din paturile cele mai sarace ale oraselului Tuskegee din Alabama carora le-au fost administrate tratamente false si chiar periculoase, refuzindu-li-se accesul la tratamentul real al acestei boli (din 1946 a inceput folosirea cu succes a penicilinei), pentru ca medicii sa poata observa ce efecte are aceasta boala asupra organismului. Desi trebuia sa dureze doar sase luni, „studiul“ a continuat vreme de 40 de ani, fiind oprit abia in 1972! Pina la terminarea sa aproape 200 de oameni au murit din cauza sifilisului sau a complicatiilor produse de acesta. Numarul femeilor contaminate sau al copiilor nascuti cu sifilis congenital nu se cunoaste. Experimentul a fost oprit atunci cind presa a obtinut informatii despre aceasta monstruozitate demna de lagarele naziste.

Cristina Barbu

Ultimele stiri

  • Cum emoțiile influențează imunitatea/Gândurile negative slăbesc apărarea organismului
  • Primul pas. Proiect de lege pentru anexarea Groenlandei, depus în Congresul SUA de către un republican: „Activ vital”
  • Oengeurile conduc România și ar trebui impozitate
  • VIDEO. Călin Georgescu critică dur Acordul Mercosur: „Când eu prezentam programul Apă, Hrană, Energie, unii râdeau. Da, fiecare cu ce poate”
  • Iarnă grea. Frig în apartamente, dar și în spitale din Capitală – intervenții medicale amânate
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni: cât mai ține gerul. Prognoza ANM actualizată, până la început de februarie 
  • Doi adolescenți au ajuns la spital, după ce au fost loviți de o mașină în timp ce se dădeau cu sania. Unde a avut loc accidentul – VIDEO
  • Cătălin Măruță rămâne fără emisiunea pe care o prezintă de 18 ani. Cu cine a fost zărit prezentatorul înainte să se afle decizia Pro TV!
  • Anunț SALUBPREST HUNEDOARA SRL
  • Au venit banii…
  • Exit mobile version