Gogu de la cazane boleste in continuare incercind sa se calibreze la realitatea nevazuta. Eu stau in hamacul de unde, in vremurile bune, isi supraveghea cazanele. Si, in toata intepeneala asta, usa se deschide usor. E Napoleon. “Pandane, vii la sedinta? Se reuneste biroul executiv extraordinar care vrea sa ia masuri de austeritate in stabiliment”. “Viu”, zic si sar din hamac. In sala de sedinte numai nebuni. Inclusiv la prezidiu. Nici urma de doctori sau de asistenti. Deodata, in mod surprinzator, se face liniste… “Eu sint Moc iar dinsul e Mase”, spune unul dintre cei doi nebuni aflati la prezidiu. “Eu, micutul Moc impreuna cu maretul Mase am fost imputerniciti de conducerea stabilimentului sa adoptam noile masuri de austeritate pentru buna functionare a institutiei”. “Cine-s astia, nene, ca io nu-i cunosc?”, il intreb pe Napoleon. “Doi fosti politicieni internati saptamina trecuta cu un diagnostic neclar de maniaco-depresiv in doi timpi consensuali dinamici”. “Aaaaaaa….”, ma mir io. “Asadar, eu, micutul impreuna cu maretul am decis: Unu – toti cetatenii prezenti se vor tunde la zero si vor umbla doar in chiloti. Prin aceasta masura vor fi diminuati curentii de aer produsi de pacientii in miscare iar drept consecinta zugraveala de pe peretii stabilimentului va tine mult, mult mai mult timp facind o economie de 0,1% din Produsul Intern Brutal al stabilimentului. Doi – toti pacientii vor minca cu 16% mai putin iar portia de medicamente va fi redusa cu 25%. Cei care nu mai au medicatie din motive de austeritate vor aduce de acasa diferenta de 25% care va fi depusa in fondul de solidaritate al stabilimentului. De asemenea, toti pacientii vor fi obligati sa alerge pe plansele electrice de alergat pentru producerea curentului electric necesar bunei functionari a instalatiei electrice. Nelamuriri?” “Da”, spun io. “Nebunii s-asa n-au nimic. De unde sa dea?” “Da’ nu e treaba noastra, ha, ha, ha”, raspune sugubat Mase cu un ochi la placinta si cu altu’ in oglinda…
Pandan Bogturu