AcasăOldSecta "noului Rasputin"

Secta „noului Rasputin”

Cei 108 membri ai Fundatiei pentru Evolutia Sinelui au fost arestati ieri de politia rusa, care le-a intrerupt o „reuniune spirituala” care era, de fapt, o orgie sexuala. Secta a fost fondata de fostul psihiatru Viaceslav Vesnin (acum in virsta de 44 de ani), care in 1993 a fost cuprins de o brusca „iluminare” si si-a dat demisia de la locul de munca, pentru a se dedica „lucrarilor sfinte”. Cit de sfinte, se poate vedea din cele peste 300 de DVD-uri confiscate de politie, al caror continut i-a facut pe destui jurnalisti rusi sa-l compare pe Vesnin cu Rasputin. Una din inregistrari ii prezinta pe doi copii – o fetita si un baietel – care recita o poezioara. Numai ca „poezioara” are un caracter sexual extrem de explicit si sfirseste prin a fi ilustrata de doi tineri adulti care „se desfasoara” (ca in filmele XXX) in prezenta copiilor. Extrem de jenant pentru autoritati este faptul ca printre sectanti se numara si destui functionari publici si profesori la scolile de stat, ceilalti fiind avocati sau oameni de afaceri. Procuratura a demarat o ancheta pentru „atentat la pudoare” si „organizarea unei miscari ce aduce atingere drepturilor cetatenilor”. Dupa caderea URSS, numarul sectelor din Rusia a crescut, atingind sau chiar depasind nivelul de dinainte de Revolutia Bolsevica. Printre multele secte din perioada de sfirsit a epocii tariste s-a numarat si secta „hlistii”, din care a facut parte si Rasputin, ai carei adepti practicau orgiile sexuale pentru a avea motiv de pocainta. Si, prin pocainta si penitenta, sa se mintuiasca…

Alin Brincoveanu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
816 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger