„Ce nebuni si-ar dori sa auda actorii vorbind”, se intreba Harold Warner, unul dintre cei trei frati de la Warner Brothers, in 1927 – anul in care apare primul film sonor. Evolutia cinematografica l-a contrazis intr-un timp extrem de scurt. Pina la sfirsitul anilor 1930 filmele sonor exilasera in mare parte filmele mute din cinematografe. O estimare recenta arata ca aproximativ 80% din peliculele fara sonor au disparut pe veci in negura vremii. Timpul si-a lasat amprenta si asupra peliculelor românesti, zeci de titluri fiind distruse pentru totdeauna. Comisia Europeana avertizeaza intr-un raport recent ca, daca nu se iau masuri, si alte filme ar putea avea aceeasi soarta. Tehnologia digitala moderna se pare ca are lacunele ei. Doar tari precum Letonia si Danemarca au dezvoltat pina acum strategii performante de digitalizare a filmelor, asigurind astfel supravietuirea arhivei nationale. Comisia este de parere ca o noua metoda de conservare a filmelor vechi este necesara – o simpla cutie sigilata nu garanteaza functionarea acestora in viitor. Pe linga neajunsurile tehnologice mai apar si dificultati de ordin juridic. Legislatia la nivelul Uniunii Europene cu privire la colectarea, conservarea, restaurarea si accesul la arhivele nationale de film nu este una unitara. Costurile administrative si timpul necesar stabilirii drepturilor de autor le dau atita bataie de cap institutiilor responsabile incit acestea refuza de cele mai multe ori sa ofere acces la informatie. Multe state membre ar saluta interventia UE in aceasta problema spinoasa a copyright-ului, se mentioneaza in raport. Multi producatori, in special cei mici, nu au nici mijloacele nici cunostintele necesare pentru o arhivare pe termen lung, de aceea o colaborare intre producatori si arhivari este imperativa.
E.M.
