Neville, unul dintre cei mai pasionati cercetatori ai Constiintei umane, care a demonstrat – prin intreaga sa activitate – puterea credintei de a vindeca si a schimba situatii de viata aparent imposibil de schimbat, spunea: „Oamenii isi abordeaza problemele cum a facut baba care, asistind la slujba, a auzit preotul spunind: «Daca veti avea credinta in voi cit un bob de mustar, veti zice muntelui acestuia: muta-te de aici dincolo si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta». Seara aceea, in timp ce-si spunea rugaciunile, a citat bucata asta din scripturi si s-a culcat in ceea ce credea ea ca este credinta. La trezire, dimineata, s-a repezit la fereastra si a exclamat: «Stiam eu ca muntele ala batrin va fi tot acolo»!”. Si Neville continua: „Fiindca asa isi abordeaza omul problemele. El stie ca se va confrunta cu ele in continuare. Lucrurile vor disparea numai cind omul se schimba in constiinta. (…) Constiinta este singura realitate si lucrurile doar oglindesc ceea ce esti tu in constiinta”. Problema „Babei” lui Neville este si problema noastra si ea tine de interpretarea pe care i-o dam cuvintului pe care-l auzim. Cind mergem la biserica, luam ca atare afirmatia biblica, desi ea este „simbol”. Muntele despre care vorbeste Iisus reprezinta obstacolele aflate in constiinta noastra. Problemele pe care le credem reale ramin neclintite – ca si „muntele Babei” – cu toata rugaciunea noastra atunci cind nu intelegem ce inseamna „credinta”. Si, la fel ca Baba, ne rugam sa dispara muntele, dar nu acela existent in mintea si-n simturile noastre, ci acela rinduit de Dumnezeu in existenta cu un scop si un sens. Problemele omului dispar dupa ce dispare credinta lui ca problemele sint reale. Dar, pentru ca omul priveste in realitatea exterioara, catre muntele din fata casei, catre criza, inundatii, suferinta, dezastru si durere, se roaga ca ele sa dispara de acolo, de afara. Insa, cum ar putea disparea muntele de afara, cind el continua sa traiasca in constiinta Babei care sintem? Atita vreme cit sintem constienti de prezenta problemelor, problemele continua. Atita vreme cit le privim pe fereastra si credem ca ele sint reale, nici o rugaciune nu ne poate ajuta. Pentru ca mintea si constiinta umana sa aiba credinta, este nevoie ca omul sa-i ordone problemei: „Pleaca acum”, sa creada cu toata fiinta ca problema a plecat si sa ramina apoi neclintit in credinta ca este implinit. Daca omul se trezeste dimineata si vede ca problema continua sa existe, credinta lui in implinire nu este intrerupta. Nu-si lasa mintea sa-l infricoseze, sa-l poarte prin indoiala ori prin dezamagire, asa cum ni se intimpla noua. Credinta inseamna incredere neclintita in ceea ce ai vazut inlauntrul tau ca fiind realizat. Credinta este o stare de spirit care transcede complet realitatea exterioara, este puterea mintii noastre de a vedea implinit ceea ce pare imposibil pentru mintea care priveste muntele neclintit. „Cel ce poate sa creada ceea ce n-a vazut in manifestare” restaureaza in Sine puterea divina si, prin aceasta, poate schimba orice realitate dureroasa prezenta in viata sa. Noi trebuie sa fim Toma necredinciosul atunci cind mintea ne vorbeste despre frica, indoiala, disperare, neputinta, boala, regrete si slabiciune. In acelasi timp, sa ne amintim ca ne sta in putere alegerea de a crede ca „orice este posibil”, sa definim precis ce anume vrem sa fie posibil si apoi sa avem rabdarea „apostolului” in asteptarea noastra. Pina ce nu avem realizarea in constiinta, problema ramine precum muntele Babei, in fata casei.
National