Cauta

Previziunile FMI pentru finalul lui 2010 si pentru 2011

Olivier Blanchard, economistul-sef al Fondului Monetar International, a dat ieri publicitatii previziunile Fondului referitoare la finalul lui 2010 si la 2011 (World Economic Outlook si Global Financial Stability). Este pentru prima oara cind un astfel de anunt este facut intr-un centru asiatic, mai precis la Honk Kong. Iata mai jos principalele puncte atinse de Blanchard:

– FMI prevede o crestere a economiei mondiale cu 4,6% in 2010 (fata de 4,2 cit estimase in aprilie) si cu 4,3% in 2011
– datoriile acumulate de state, si in special de cele europene, reprezinta cea mai mare amenintare la adresa sistemului financiar mondial in prezent, prin urmare, Fondul recomanda introducerea unor planuri de austeritate fiscala in 2011 si renuntarea la stimularea financiara a sectorului bancar de catre guverne in 2010
– economia europeana prezinta in prezent cele mai mari riscuri, iar cresterea sa se va incetini (euro a cazut cu 8% in al doilea trimestru al lui 2010, cel mai mare declin trimestrial din primul trimestru al lui 2009)
– FMI a redus ratele de crestere pe care le previzionase anterior pentru 2011 in cazul Marii Britanii, Canadei, tarilor din zona euro, a economiilor emergente si Japoniei
– previziunile de crestere in 2011 pentru Brazilia si China au fost marite, caci FMI-ul prevede acum inaintari mai mari decit prevazuse in aprilie, desi China se estimeaza ca poate avea probleme in viitor din cauza balonului imobiliar in plina formare acolo

Desigur, in cazul in care vreuna dintre tarile europene va apuca pe drumul lui Lehman Brothers si va intra in incapacitate de plata, toate aceste previziuni vor trebui modificate descrescator, a declarat reprezentantul FMI, caci in acest caz cresterea economiei globale va fi de numai 1,5 procente in 2011.

Cristina Barbu

Ultimele stiri

  • Horoscop 13 ianuarie 2026 – Este o zi favorabilă
  • Alege ce citești
  • Republica Moldova, în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool din lume. Pe ce loc se află România
  • România, sechestrată de USR
  • Ghid de supraviețuire în apartamentele fără căldură timp de ger. Aragazul folosit pentru încălzire poate ucide
  • Bolojan le râde în nas românilor. Nu plătiți impozite locale, rămâneți fără serviciile asigurate de primării
  • Excepția franceză: muzee mai scumpe pentru turiștii din afara UE
  • Ministerul Mediului doarme. România, amenințată de o catastrofă ecologică fără precedent
  • Câți bani a strâns un român care a contribuit la Pilonul II din 2008. Fondurile de pensii private au înregistrat în 2025 cel mai bun randament
  • Cât câștigă un angajat la deszăpezire în 2026. Sporurile sunt semnificative
  • Exit mobile version