AcasăOldRomânii isi vind... vacantele

Românii isi vind… vacantele

*Strimtorati rau la buzunare*

Ultimele statistici spun ca 70% dintre români isi vor petrece vacantele din aceasta vara acasa.

Intr-adevar, daca anul trecut, tot un an de criza, litoralul era plin ochi, anul acesta e mai mult gol. Sint si conationali de-ai nostri care au fost optimisti si prevazatori si si-au rezervat vacantele din timp, cu luni in urma, si care, teoretic, au liber la vacante. Din pacate, doar teoretic pentru ca practic, din motiv de criza, isi vind vacantele pe site-uri specializate sau la “mica publicitate”.

*Multi bucuresteni…*

De departe, bucurestenii sint pe primul loc in anunturile publicitare de vinzare a vacantelor. De exemplu, din motive personale, cineva isi vinde vacanta la “Albena, Hotel Gergana 4 stele, camera dubla, perioada 12 iulie-19 iulie, all inclusive” pentru suma de 2500 lei sau 600 euro. Altcineva isi vinde tichetele de vacanta prin urmatorul anunt: “Vind tichete vacanta, noi, valabile pina la sfirsitul anului. Tichetele pot fi utilizate la hoteluri, pensiuni, unitati de tratament balnear sau agentii de turism. Valoarea tichetelor este de 900 lei, reprezentind 18 tichete a cite 50 lei fiecare.” Un alt bucurestean, care are “probleme personale”, vinde “2 bilete avion Blue Air, Bucuresti Baneasa – Salonic si retur, 2-9 septembrie 2010 si cazare in statiunea Kalithea, peninsula Kassandra, Halkidiki Apartments, 2 stele. Pret sejur 2 persoane, taxe incluse – 350 euro”. Un alt bucurestean are o oferta inedita. Acesta vinde tichete de vacanta in valoare de 600 lei (30 tichete a cite 20 ron fiecare) cu 550 lei. Dar, respectivul accepta si schimburi “cu ipod touch original apple, cu accesorii originale si fara defecte/sparturi etc.” Trebuie spus ca “vinzatorii” de vacante, imediat ce gasesc un client, trebuie sa mearga la agentie pentru a schimba numele de pe bilete. In cazul tichetelor de vacanta, acestea trebuie sa nu fie cumva completate cu numele vinzatorului.

*Casele de vacanta, pe faras*

Dar românii nu iti vind numai vacantele. Pe internet sint mii de anunturi date de cei care vor sa-si vinda casele de vacanta. Iar oferta este cu adevarat uimitoare. Sint de vinzare cabane de vinatoare, de pescuit, case de vacanta in Delta-Dunarii, in toate zonele montane din tara, la marginea oraselor, in zona manastirilor din Nordul Moldovei dar si pe Litoralul românesc sau bulgaresc. Asadar, vacante vindute, oferte de case de vacanta la care nu prea se inghesuie nimeni… Se pare ca insasi ideea de vacanta incepe sa sufere schimbari dramatice din cauza crizei. Ce va fi peste un an, doi?

Bogdan Panturu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
72 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger