Cauta

Omniprezenti la TV, absenti in Parlament

Politicienii care semneaza zilnic condica prezentei televizate sint si marii chiulangii ai Parlamentului. Concluzia apartine Institutului de Politici Publice, care monitorizeaza Legislativul in fiecare sesiune. Pentru “reperarea” onoarei alesilor, IPP ar putea, de acum incolo, sa-si indrepte atentia asupra talk-show-urilor TV.

*Antonescu nu admite sa chiuleasca altul mai mult*

Crin Antonescu si-a pastrat medalia de prim absent si in aceasta primavara. “Cea mai redusa prezenta la sesiunile de vot final” – mentioneaza raportul IPP in cazul liderului PNL. Ioan Ghise – colegul sau de partid, Senat si televiziune – calca si el pe urmele sefului. Cine stie, poate spera ca asa are sanse sa devina presedinte PNL. Nu numai senatorii liberali chiulesc insa pe rupte. Pe podiumul senatorilor “premianti” au mai urcat conservatorul Dan Voiculescu si independentul Cristian Diaconescu. Tot in virful piramidei s-a situat si Catalin Voicu, dar cum el lipseste, motivat de DNA, de ceva vreme, nu se pune.

*La Camera, PSD “cistiga” detasat*

Si in topul intocmit pentru Camera Deputatilor se regasesc “starurile TV”. Aici nu liberalii sint fruncea, ci social-democratii cu ai lor Robert Negoita si Nicolae Banicioiu. Guralivi nevoie mare si plini de opinii pe micile ecrane, cei doi evita in schimb sa-si exprime parerea prin vot, asa cum le-ar impune fisa postului. N-or fi siguri de evaluarea personala, sau le-o lipsi acordul moderatorului. Cert este ca Negoita si Banicioiu au obtinut, prin propriile eforturi, niste deloc onorante locuri fruntase in topul deputatilor chiulangii. La doar o azvirlitura de raport s-a calificat si Bogdan Niculescu Duvaz – tot pesedist si el. Politician mai copt decit cei doi colegi (si fara mari perspective in partid), Duvaz ignora suveran monitorizarea IPP. “Nu ma intereseaza subiectul”, a raspuns el ziaristilor dornici sa-i ia o opinie “la cald”.

*IPP propune trimiterea alesilor recidivisti in somaj*

Spre deosebire de Duvaz, directorul adjunct al IPP, Adrian Moraru, isi pastreaza intact interesul pentru “subiect”, ba chiar propune sanctionarea parlamentarilor care taie frunza la ciini in calitatea lor de legiuitori. Respectiv remunerarea alesilor nu pe baza listelor de prezenta, ci in functie de numarul voturilor exprimate – “daca nu au un anumit numar de voturi din totalul voturile exprimate in acea zi, respectiva zi sa fie pierduta si parlamentarul sa nu-si primeasca indemnizatia”, sau chiar pierderea mandatului “pentru o prezenta foarte scazuta”. Ca sa evite orice contracarare constitutionala in cazul ultimei masuri, Moraru a amintit tuturor celor interesati ca Legea administratiei publice prevede negru pe alb pierderea mandatului de catre orice consilier care lipseste nemotivat de la trei sedinte consecutive. Iar consilierii sint, ca si parlamentarii, alesi. Deci se poate.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Republica Moldova, în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool din lume. Pe ce loc se află România
  • România, sechestrată de USR
  • Ghid de supraviețuire în apartamentele fără căldură timp de ger. Aragazul folosit pentru încălzire poate ucide
  • Bolojan le râde în nas românilor. Nu plătiți impozite locale, rămâneți fără serviciile asigurate de primării
  • Excepția franceză: muzee mai scumpe pentru turiștii din afara UE
  • Ministerul Mediului doarme. România, amenințată de o catastrofă ecologică fără precedent
  • Câți bani a strâns un român care a contribuit la Pilonul II din 2008. Fondurile de pensii private au înregistrat în 2025 cel mai bun randament
  • Cât câștigă un angajat la deszăpezire în 2026. Sporurile sunt semnificative
  • Laporta explică gestul lui Mbappe după El Clasico » „A fost o reacție de moment”
  • Exit mobile version