AcasăOldP.Scurt

P.Scurt

– Chelsea Londra l-a cumparat pe fundasul central ceh Tomas Kalas, in virsta de 17 ani. Spre deosebire de presa de la noi, care scrie despre orice gugustiuc ca este “noul Hagi”, ziarele britanice au evitat sa spuna despre Kalas ca acesta este “noul Terry”, desi ar fi putut.

– Din cauza crizei financiare, cluburile de fotbal din Valea Jiului, Minerul Lupeni, Jiul Petrosani si Minerul Uricani, au anuntat reducerea salariilor jucatorilor pentru sezonul 2010-2011. Cele trei grupari isi vor plati fotbalistii mai mult din prime, adica “in cit mai mult carbune”.

– Momentul dificil prin care trece clubul Minerul Lupeni a fost inteles si de noul antrenor, fostul mare jucator dinamovist, Ionel Augustin. Acesta a acceptat un salariu de doar 800 de euro
pe luna, desi, la banii astia, “Oneata” putea sa lucreze si la “Jurnalul national”, inainte de criza!

– Miliardarul Sandor Csany, administrator-delegat al grupului bancar Otp, a fost ales in functia de presedinte al Federatiei Ungare de Fotbal. La noi, lucrurile au stat invers. Abia dupa ce a fost “uns” presedinte la FRF, Mircea Sandu a devenit miliardar. E drept, in lei.

– Potrivit unui sondaj publicat de cotidianul argentinian “Pagina 12” (sa n-am parte, bag in seama toate fituicile!), 63,5 la suta dintre persoanele chestionate prefera ca Diego Maradona sa continue la cirma reprezentativei Argentinei. Restul, adica 36,5%, au dorit sa raspunda cu o intrebare: “Chiar asa, ce-a facut Argentina la Mondiale?!”

– In acelasi sondaj, in ceea ce priveste infringerea din meciul cu Germania, 52 la suta dintre argentinieni au apreciat ca acest esec usturator a fost “opera” lui Maradona, iar 27,3 la suta au considerat ca de vina a fost caracatita Paul.

– In fine, Carlos Tevez a fost considerat de 40% dintre persoanele chestionate drept cel mai bun argentinian prezent la Mondiale, in timp ce Lionel Messi nu a primit decit 15,4 la suta din voturi. Urmatorii pe lista s-au clasat, in ordine, Pampita Ardohain, Pamela David, Yesica Toscanini, Emilia Attias, Silvina Luna, Valeria Mazza si Gabriela Sabatini.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
44 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger