Semetia saracului

Iti stringe mina barbateste, in stil menghina si are pretentia sa-l privesti in ochi cind i te adresezi. De parca asa nu poti sa-l minti. Nu zice niciodata „te rog” sau „multumesc”, fiindca isi inchipuie ca se umileste si te asigura, la trei fraze, ca „mindria nu mi-o ia nimeni”. I-a fost terfelita de mult, dar nu realizeaza, pentru ca e nesimtit si increzut. Expresiile dupa care-l recunosti sint „la mine vorba-i vorba”, „io sint om dintr-o bucata, suport multe, dar si cind imi sare tandara!”, „munca-i munca, distractia — distractie”, „io ti-o spun in fata, de la obraz”, „nu mi-a dat nimeni, in viata mea, un capat de ata”, „nu mi-e frica decit de Dumnezeu”.
Indiferent citi bani ar avea specia asta (ca unii reprezentanti ai ei, foarte, foarte putini, reusesc sa se imbogateasca), tot la tarani impaiati se incadreaza. Boala lor se numeste „semetia saracului” si are ca simptome parerea buna despre ei insisi, permanenta suspiciune — orice le zici au impresia ca-i iei la misto — incapacitatea de a fi autoironici si, in primul rind, demnitatea exhibata pe toate potecile. „Sint demn ca tata, ca bunicul, si ca Gerula!”. Eee, cu asta ne-ai spart! Ce, te pui cu te-ncurci? Un bogat cu educatie nu sta sa-si mingiie vanitatea toata ziua. E mereu cu ochii-n saispe, dar face si pe adormitul ca sa se infoaie fraierii si sa le speculeze greselile. Asculta si se pliaza. Saracul e inflexibil, prefera sa piarda el decit sa cistigati amindoi si se culca multumit ca doar „pun capul linistit pe perna, iar a doua zi nu mi-e rusine sa ma uit in oglinda!”.