AcasăOldCampanii de toamna in alb si negru

Campanii de toamna in alb si negru

Campaniile toamnei au fost finalizate la scurt timp dupa prezentarea colectiilor pentru sezonul toamna-iarna 2010/2011, adica incepind cu sfirsitul lunii martie. Era firesc deja ca pina acum o nota dominanta sa se contureze pentru ca publicul doritor sa poata intelege in ce cheie isi vor vazute designerii brandurile pentru care creeaza cu atita fervoare. In publicatiile internationale, campaniile au aparut deja, iar ceea ce se poate observa cu ochiul liber este lipsa de culoare din majoritatea abordarilor. Sapte dintre cele mai mari case au optat pentru duo-ul alb-negru, inclusiv Valentino, Prada Men, Yves Saint Laurent, Calvin Klein, Versace si Bottega Veneta. Dupa o campanie de vara atit de colorata, este, insa, aproape inevitabil sa nu ridicam din sprinceana la vederea acestui registru tomnatic aproape auster. Cu atit mai mult cind vine vorba despre o casa precum Versace care a renuntat la fustele mini in favoarea rochiilor pina in pamint sau despre Valentino care, de la imaginea lui Dree Hemingway din campania acestei veri a trecut la un stil severo-minimalist pentru toamna lui 2010. Daca vorbim de vreo semnificatie superioara sau doar despre imaginea mult-vehiculata a anilor ’50, ramine sa ne lamurim pe parcurs.

Fashion Hunter

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
44 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger