Cauta

Creditorii stau pe un munte de bunuri care… nu valoreaza nimic

*Saracele banci bogate*

Mai marii sistemului bancar din România au ajuns sa se plinga de faptul ca executarile silite la care apeleaza impotriva clientilor rau-platinici nu mai reprezinta nicio garantie ca bancile isi recupereaza din pagube. Iar asta se intimpla pentru ca bunurile executate de bancheri nu se pot vinde mai departe pentru ca… nu mai exista clienti pentru “chilipirurile” lor.

“Vindem fabrici, uzine, case si limuzine. Nu-i adevarat, nu se vinde nimic sau se vinde foarte putin pentru ca nu exista piata pentru asa ceva. Faptul ca o banca ajunge sa execute un client este pur si simplu sfirsitul unei incercari de a gasi un dialog”, a declarat presedintele Asociatiei Române a Bancilor, Radu Ghetea, la seminarul “Mediafax talks about banking”. El a explicat ca unii clienti nu vor sa discute cu banca, intrucit manifesta “sindromul doctorului”. “Din pacate, sint unii clienti la care se manifesta sindromul doctorului, adica «nu ma duc la doctor ca o sa-mi spuna ca sint bolnav si asa nu sint bolnav»”, a precizat Ghetea.

*Cum devine banca un consilier de urgenta*

“As vrea sa trag un semnal de alarma, ca primul sfat pentru clienti ar fi sa incerce sa obtina sfaturi de la banca la care are expunerea cea mai mare si pe urma sa se duca la practicienii in insolventa. Nu cred ca o companie care a intrat in insolventa, voluntara sau ceruta de cineva, reuseste dupa o perioada sa aiba aceeasi credibilitate in fata bancilor ca inainte sa se petreaca acest eveniment”, a mai aratat presedintele ARB. Radu Ghetea, care este si presedintele CEC Bank, a mai spus ca exista firme care au reusit sa se adapteze la conditiile de criza si care trebuie sprijinite de banci, chiar daca nu mai exista aceleasi garantii, iar riscurile sint mai mari. Un sfert din companiile carora le-au fost restructurate creditele nu reusesc sa le achite, desi li s-a dat “o gura de oxigen”, a declarat Radu Ghetea. “Din o suta de credite restructurate de CEC la companii, 25% dintre clienti nu mai reusesc sa continue, desi li s-a dat o gura de oxigen. Totusi, 75% se salveaza. La persoane fizice procentul e mult mai bun. Un numar foarte mic de clienti carora li s-a dat o gura de oxigen nu reusesc sa mai tina pasul”, a mai spus Ghetea.

Criza actuala din România (si nu numai) se dovedeste atipica in contextul in care acum nu mai exista nici macar amatori de “chilipiruri”. Mai exact, nici macar speculatorii care erau obisnuiti sa cistige in perioade de dezechilibre nu dispun de resurse financiare pentru a cumpara produse (case, vile, terenuri etc) la preturi de nimic.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version