Cumparai ziarul, decupai talonul, plateai doi-trei firfirei la posta, ca sa trimiti plicul pe adresa redactiei, si asteptai tombola. Dom’le, parca mai mergea! Asa s-a inceput. Cointeresai cumparatorul, nu-l mituiai, ca azi! Aici am ajuns: sa dam spaga cititorilor! Si asta se intimpla din cauza unor mezelari care au uzurpat industria presei. Am fost la mare. Tarabele gemeau de publicatii ce se adreseaza femeilor. Nu ma mai mira de mult ca aceste verze de hirtie lucioasa se vind la pachet cu diverse creme. In ultimul week-end, am vazut publicatii mensuale cu papuci bagati in tipla, alaturi de produsul jurnalistic. Puteai chiar sa ceri „vreau revista cu papuci 36! Cauta, duduita, sub tejghea, ca la vedere ai pus numai d’alea cu numarul 38!”. Ce emotie, ce satisfactie — caci despre mindrie nu mai poate fi vorba — sa-l mai incerce pe ziariciul care a mizgalit si el un articol, in interiorul maculaturii aflate sub talpa de plastic? Dar de ce sa nu facem si pasul urmator? Haideti, ingeniosilor, sa livram publicatiile laolalta cu salamul gata ambalat! Si gata feliat! In felul asta, vom darima si un mit al muncitorului din constructii, care ia prinzul rece pe ziar. De-acum inainte, marfa jurnalistica ar trebui sa oficializeze nobila insotire dintre salam si editorial, fastuoasa logodna a bucatii de telemea cu stirea de senzatie, fericita alianta dintre ceapa rosie si reportaj!