Cauta

Operatia lui Mihai Chitac, aminata

Mihai Chitac a revenit in Spitalul Penitenciar Jilava, de unde a fost eliberat in urma cu 60 de zile pentru a se opera la inima, interventie care nu a mai avut loc insa din cauza riscurilor mari care ar fi putut aparea. Mihai Chitac s-a prezentat la Penitenciarul de maxima Siguranta Rahova, duminica seara, de aici fiind transferat, in jurul orei 10.00, la Spitalul penitenciar Jilava. Serban Bradisteanu, seful Clinicii de chirurgie cardio-vasculara din cadrul Spitalului “Floreasca” din Capitala, a declarat ca starea pacientului era foarte grava si ca analizele prezentate de acesta nu indicau siguranta in efectuarea interventiilor chirurgicale. Medicul Bradisteanu a adaugat ca tratamentul prescris lui Chitac a fost modificat in functie de rezultatele ultimelor analize, dar ca nici acest tratament nu poate sa garanteze ca pacientul este in afara oricarui risc vital. Din acest motiv, pacientul si familia lui au decis aminarea operatiei. Chitac a fost pus in libertate in 5 mai, pentru 60 de zile, de Curtea Militara de Apel Bucuresti, pentru a fi operat la inima. Mihai Chitac a fost condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare in dosarul privind evenimentele din timpul Revolutiei de la Timisoara. Pedepasa lui a fost intrerupta de cinci ori, din motive medicale.

Ultimele stiri

  • Horoscop 12 ianuarie 2026 – Maturizarea este un proces glorios
  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • America devine spaima Europei?
  • Zlatan și „haita arctică”
  • Orientul Mijlociu, din nou în schimbare
  • Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
  • A semnat cu Bayern până în 2030, dar gândul îi este la Real Madrid
  • Exit mobile version