Ca si noi, astia din salon. Sau chiar mai mult de atit. Doar ca ei n-au fost bagati in camasha de fortza. Iata ce spunea, prin 1939 (!), un “nene” (Scarlat Demetrescu il cheama), care daca ar fi trait azi, sigur ar fi fost coleg cu noi, iar noi am fi luat lectii de la el. Oricum, noi cei din salon putem spune doar atit: Mare dreptate ai avut, maestre!
“Azi omul civilizat se rasfata in locuinte comode si somptuoase, isi procura hrana peste necesar, se impodobeste cu haine scumpe, iar mintea i se inalta de la preocuparile animalice de altadata la probleme subtile, inventii minunate, descoperiri stiintifice, subiecte care ajung pina la infinit: suflet, spirit, nemurire, Tatal – Creatorul lumilor.
Cu toata aceasta ascensiune infinita a mintii omenesti, adincindu-se in studiul materiei si al fortelor ce o anima, savantul constata ca este inconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfirsita de mistere. Intr-adevar, sintem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult pina la ajungerea progresului final, destinat globului terestru pe care vietuim. Azi comunicam peste mari si continente, zburam spre inaltimile cerului si strabatem adincul marilor. Ne minunam de cite stim, de cite am realizat, si cu toate acestea, atitea probleme framinta mintea omeneasca, asteptindu-si solutia, incit ne ingrozim de numarul si profunzimea lor.
Comparind cunostintele noastre actuale cu cele pe care ni le rezerva viitorul, obtinem o relatie asemanatoare cu raportul dintre o picatura de apa si apa unui ocean. Cunoastem multe, dar cu toate acestea, putem spune ca nu stim nimic, fata de cite sintem chemati sa aflam”. O fi de bine, o fi de rau?
Monsiuer Seftime