Cauta

Emil Boc si primul sarut

Si iata ca incet dar sigur Dunarea ce facea ravagii pe la unguri a venit si la noi. Si cum era de asteptat, ne-a luat prin surprindere. De parca avea sa-i inece bine pe unguri si la noi se oprea sa bea o cafea. Era imposibil sa vedem dezastrul ce se apropia. Ei bine, inundatiile au venit si autoritatile dau acum din umeri neputincioase, fara sa inteleaga ce se intimpla. Emil Boc, prezent intr-una din zonele sinistrate, a declarat ca-si aminteste cu durere si teama de cea mai mare inundatie la care a fost martor vreodata. A tinut sa precizeze ca in acele momente cind a venit viitura a scapat cu viata ca prin urechile acului. S-a intimplat in urma cu multi ani la Cluj intr-un bloc de 5 etaje. Vecina de la trei a uitat robinetul deschis si apa a ajuns pina la parter. Emil, la acea vreme student, locuia cu chirie la apartamentul 2 de la parter. Batrina, somnambula, a uitat apa curgind in jurul orei 2:00 dimineata. Ora 7:00, Emil dormea in patutul lui mic si a simtit ceva umed la degetelele de la picioruse. S-a trezit brusc atunci cind a dat cu capul de lustra. Doi metri avea apa in casa. Emil s-a ridicat in picioare pe patul plutitor si a inceput sa strige dupa ajutor.
Nu-l auzea nimeni. Nu-l speria intinderea infinita de apa din jurul patului din dormitorul sau, ci faptul ca nu stia sa inoate. (La bazin i-au zis ca e prea mic si il trage scurgerea) Pina la urma si-a luat inimioara in dinti, a tras aer in pieptut si s-a aruncat in viltoare. S-a scufundat ca un bolovan (pietricica) pina la fund. A deschis ochii si a vazut usa, mare, impunatoare. N-avea cum sa o deschida asa ca a trecut pe sub ea. Era loc intre toc si usa fix pentru el. Imediat ce a iesit pe partea cealalta usa de la intrare a fost sparta de pompieri, si toata apa din casa, cu tot cu Boc, s-a scurs in holul blocului. Emil zacea in chiloti inconstient pe gresie cind s-a trezit ca un peste pe uscat cu batrina de la trei calare pe el care-i facea respiratie gura la gura.
A fost prima femeie pe care a sarutat-o premierul. De aceea nu prea merge sa vada ce se intimpla pe la inundatii, ii este frica de babele disperate care sar sa-l salveze!

Taical Gecsan

Ultimele stiri

  • VIDEO. Turist încătușat și amendat, după ce ignorat steagul roșu și a refuzat să iasă din mare/În ce stațiune s-a întâmplat totul
  • Cutremur în România, vineri după-amiază. Seismul a avut magnitudinea de 4,4
  • Protest spontan al minerilor din Valea Jiului, pentru că nu și-au primit încă salariile. „Este o stare de tensiune”
  • Asia Express – Jurnal de călătorie sau jurnal de chin?
  • O nouă performanță pentru România – aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică. Ioana-Steliana Barbu, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Germania dă tonul: Europa trebuie să trimită „zeci de mii de soldați” în Ucraina!/Românii, chemați la război împotriva Rusiei
  • Scumpirile nu ocolesc nici startul școlii. Câți bani ajung să scoată părinții din buzunar, pentru rechizite, la începutul acestui an școlar
  • S-a aflat! Frații Tate își fac buncăr de aproape 4 milioane de dolari în București. Cu 10 dormitoare și nu numai
  • Un bărbat din Suceava, urmărit internațional şi inclus în categoria Most Wanted, adus în ţară din Norvegia – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version