Cauta

Vacile grecesti invadeaza Bulgaria

Gradinile de legume din Kirkovo, localitate situata in sudul Bulgariei, au fost invadate si distruse de un “comando” de vaci venite din Grecia vecina. Alungate parca de criza, cele 50-60 de bovine au trecut granita neinsotite si fara a se sinchisi de graniceri, stirnind nemultumirea localnicilor, dar si un posibil scandal diplomatic. Desi “profund ingijorati” (doar gradinaritul e ocupatia “de baza” a taranilor bulgari) si, nu in ultimul rind, indignati, localnicii se declara neputinciosi – pentru ca joianele s-au dovedit a fi imposibil de prins. Vina este, sustin bulgarii, a fermierilor greci care, desi primesc la inceputul fiecarui an subventii de circa 700 de euro pentru fiecare vaca, lasa animalele sa se descurce cum pot. Si pot – rumegind legume bulgaresti! Asta pina cind vor fi prinse de bulgari, care au amenintat ca vor transa incidentul (mai mult sau mai putin) diplomatic in locul cel mai potrivit cu putinta, adica la macelarie. Iar carnea “invadatoarelor” va fi data saracilor… Nu e prima data cind locuitorii din Kirkovo sint invadati – cu putin inaintea vacilor, au fost lacustele marocane.

Alin Brincoveanu

Ultimele stiri

  • Horoscopul din 2026: cum începe anul și ce schimbări majore se conturează încă din luna ianuarie
  • Tendințe modă 2026: ce piese vor domina garderobele odată cu noul sezon
  • UPDATE Aproximativ 40 de persoane ucise și mai mulți răniți după o explozie într-un bar din Elveția/VIDEO
  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Exit mobile version