AcasăOldVacile grecesti invadeaza Bulgaria

Vacile grecesti invadeaza Bulgaria

Gradinile de legume din Kirkovo, localitate situata in sudul Bulgariei, au fost invadate si distruse de un „comando” de vaci venite din Grecia vecina. Alungate parca de criza, cele 50-60 de bovine au trecut granita neinsotite si fara a se sinchisi de graniceri, stirnind nemultumirea localnicilor, dar si un posibil scandal diplomatic. Desi „profund ingijorati” (doar gradinaritul e ocupatia „de baza” a taranilor bulgari) si, nu in ultimul rind, indignati, localnicii se declara neputinciosi – pentru ca joianele s-au dovedit a fi imposibil de prins. Vina este, sustin bulgarii, a fermierilor greci care, desi primesc la inceputul fiecarui an subventii de circa 700 de euro pentru fiecare vaca, lasa animalele sa se descurce cum pot. Si pot – rumegind legume bulgaresti! Asta pina cind vor fi prinse de bulgari, care au amenintat ca vor transa incidentul (mai mult sau mai putin) diplomatic in locul cel mai potrivit cu putinta, adica la macelarie. Iar carnea „invadatoarelor” va fi data saracilor… Nu e prima data cind locuitorii din Kirkovo sint invadati – cu putin inaintea vacilor, au fost lacustele marocane.

Alin Brincoveanu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
39 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger