AcasăOldCa sa opreasca sinuciderile angajatilor, Foxconn pune plase de siguranta linga cladiri…...

Ca sa opreasca sinuciderile angajatilor, Foxconn pune plase de siguranta linga cladiri… ca la circ

Au curs valuri de cerneala despre sinuciderile de la compania Foxconn din China. Pe scurt, aici au fost 12 tentative de sinucidere din partea angajatilor din care 10 reusite. Motivul? Salariile mizere de circa 130 de dolari pe luna la un program de lucru in ture, non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. La care se adauga multe ore suplimentare. Cum s-au gindit cei de la Foxconn sa opreasca sinuciderile? Prin masuri de “siguranta”.

*Circ macabru…*

Pentru a stopa valurile de sinucideri, Foxconn care are, printre altii, ca partener de afaceri si compania Apple a promis o substantiala marire a salariilor. Initial, dupa cea de-a zecea sinucidere, salariile au fost marite cu 30% pentru toata lumea.
Mai apoi, dupa ce scandalul sinuciderilor a luat avint in presa internationala, conducerea companiei a promis noi mariri salariale chiar de 100%. Dar, dupa ce s-a gindit mai bine, conducerea companiei a dat un pas inapoi: “Pai tot le dam cazare gratuita in blocurile complexului, deci nu platesc chirie… Nu este eficient pentru noi sa le mai dam o noua marire de salariu. Ne trebuie o alta masura… Mai desteapta…”, par a fi gindit managerii companiei. Si au gasit o solutie rupta bucatica dintr-un scenariu grotesc.
Pentru a opri tentativele de sinucidere a angajatilor prea stresati de conditiile de munca, au decis sa amplaseze sub ferestrele blocurilor de angajati… plase de siguranta ca la circ. In ideea ca angajatul deprimat care vrea s-o termine cu viata si care decide sa faca pasul peste pervaz sa aterizeze pe pamint in “siguranta”, intocmai ca acrobatii de la circ.

*Sacrificiu financiar*

Cum angajatii chinezi sint foarte saraci, ideea de “sacrificiu financiar” capata aici noi dimensiuni. Daca un angajat al Foxconn moare, inclusiv daca isi ia viata, familia decedatului primeste o compensatie financiara de 16.000 de dolari. O adevarata avere… De aceea, unii angajati aleg sa se sacrifice, la propriu, tocmai pentru a-si sti familia in siguranta pentru foarte multi ani. Trist…

Ion Bogdan

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
79 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger