Astazi, Catalin Ionescu-Arbore implineste cincinalul de cind se straduieste, in postura de director general, sa redea Operei Nationale Bucuresti stralucirea si importanta de altadata. Desi cultura se afla pe ultimul loc in planurile politicienilor, iar criza economica se face simtita, aici, parca mai intens, in cei cinci ani care au trecut, Opera Nationala a propus publicului citeva noutati valoroase.
*Noutatea ca act de curaj*
Desi presupune un efort urias, din 2007 a fost initiata Promenada Operei, un eveniment de mare anvergura care aduce in fata scenei mii de bucuresteni. Sub directoratul lui Catalin Ionescu-Arbore a fost infiintat Studioul Experimental de Opera si Balet “Ludovic Spiess”, ale carui spectacole fac sali arhipline. Un act de mare curaj a fost montarea neconventionala a operei “Trubadurul”, semnata de Alexander Hausvater, primita destul de rece de criticii conservatori, dar aplaudata cu frenezie de publicul tinar. Pentru promovarea tinerilor artisti a fost inventat concursul “Maestrii artei lirice”, iar compozitorii au fost invitati sa participe la un concurs de partituri pe texte celebre din literatura universala. In diminetile de duminica, copiii se bulucesc la spectacolele ce le sint dedicate, suplinindu-se, astfel, absenta muzicii din programa scolara. Catalin Ionescu-Arbore a readus pe prima scena lirica a tarii artisti de talie mondiala ca Ruxandra Donose, Alina Cojocaru, Leontina Vaduva s.a. Daca mai punem la socoteala si Revelioanele somptuoase, organizate la Opera, avem imaginea unei institutii de cultura care functioneaza la foc continuu.
*Ce vrea sindicatul: bani multi, munca putina*
Din pacate, toate acestea se intimpla sub semnul unui stres necontenit. Sindicatul condus de noua ani de acelasi lider, trombonistul Leonard Paduret, incearca sa-l faulteze pe toate caile pe directorul general. “Avem probleme de foarte multa vreme, – spune Catalin Ionescu-Arbore – sindicatul nostru este in opozitie totala cu tot ce inseamna dorinta noastra de a avea o activitate normala. E drept, deranjam acel dolce farniente instalat cu ani in urma, s-a marit turatia evenimentelor si, probabil, efortul dauneaza. In ultima vreme, sindicatul m-a reclamat la ITM, Camera Deputatilor, Senat, Ministerul Culturii, DNA. Inca nu m-a reclamat la REBU si la NATO… Au fost redactate doua memorii a cite 28 de pagini si, pentru a li se da mai multa greutate, au fost insotite de liste cu 200 de semnaturi. In scurt timp, a reiesit ca aceste semnaturi au fost strinse in alt scop, conform unei tehnici deja cunoscute… Dar, dincolo de orgolii sau interese materiale, cred ca e vorba despre o defectiune in comunicare. La un moment dat, n-am reusit sa ajungem la un acord privind contractul colectiv la nivel de institutie, pentru ca nici noi, nici sindicatul, n-am putut sa intelegem ce vrea fiecare. Pina la urma, am cedat eu si am reformulat textul contractului colectiv.
*DNA si “costume ucigase”*
Am fost reclamat la DNA pentru ca ne-am zbatut sa reparam echipamentele de ridicare (stangi, trape, cortine), pentru a obtine avizul tehnic de la ISCIR. Altfel, riscam sa se inchida Opera. Si mai rau, se putea intimpla un accident. Daca se solda cu victime, primul care facea puscarie eram eu! Desi, din punct de vedere legal, totul este mai mult decit perfect, sindicatul ma acuza ca am deturnat fonduri. Va dati seama ce bine m-am simtit pe culoarele DNA… La fel de «bine» ca atunci cind sindicalistii mei au furnizat presei informatii aiuritoare conform carora as fi facut «costume ucigase» pentru spectacolul «Macbeth»! Din pacate, sindicalistii nostri ar vrea sa fie platiti ca in capitalism, facindu-se ca muncesc, la fel ca in comunism. Ei sint cei care se opun organizarii Revelioanelor sau instituirii, din toamna, a stagiunii «Lunea la Opera», ei sint cei care intretin atmosfera ostila intr-o institutie care ar trebui sa fie o oaza de liniste, armonie si frumusete.” Cu toate acestea, transatlanticul Operei Nationale Bucuresti inainteaza, spre bucuria publicului.
G.H.
