Oameni cu saua de bicicleta la cap

Un primar al Bucurestilor (mi-e greu sa-mi dau seama care, nu e ca si cum unul singur dintre ei ar fi avut monopolul prostiei) s-a gindit ca traficul in Capitala e cam lejer si ar trebui sa-l mai complice un pic. Asa au aparut pistele pentru biciclete.
Daca ati urmarit vreodata traseul acestor piste, ati observat ca nu e tocmai drept. De fapt, e un labirint atit de incilcit incit lungimea totala a circuitului pentru biciclete din Bucuresti trebuie ca o depaseste lejer pe cea a Turului Frantei – si mai probabil, se apropie de cea a Raliului Paris-Dakar (cu diferenta ca, dupa ce parcurgi Bucurestiul, esti mult mai murdar de praf decit dupa ce termini Raliul). Presupun ca primarul care a demarat lucrarile pentru piste a zis „Ba, stiu eu o firma greceasca serioasa”. „Sefu’, sinteti sigur? Sa nu mai avem scandaluri ca-s ceva tepari”. „Da, ma, il stiu pe om, fi-su e unu’ cu cap de taur, il tin in casa si-i dau sa manince tineri si fecioare. E om serios, ce mama dracului”.
O alta caracteristica remarcabila a pistelor e aceea ca traverseaza trotuare si strazi prin locurile cele mai incredibile; in general, par a fi fost concepute cu ideea ca ciclistii sa-i surprinda placut pe pietoni si soferi aparindu-le brusc in fata. Analizindu-le, ajungi la concluzia ca Primaria duce de fapt o campanie de reducere a numarului ciclistilor din Capitala.
Ceea ce nici n-ar fi rau, pentru ca de fapt problema nu-s pistele, ci faptul ca exista oameni atit de inteligenti incit sa le foloseasca. Bun, ca un primar a fost tembel sau a avut un var director la fabrica de piste pentru biciclete, asta e; dar ca exista indivizi care se coboara la mintea lui, iau in serios marcajele alea si incearca sa faca ciclism de performanta pe ele, e peste puterea mea de intelegere. Municipalitatea ar putea la fel de bine decide miine sa faca 10.000 de locuri de parcare pentru sanii trase de reni sau pentru care de lupta; asta nu-i un motiv sa ne deghizam toti in Mos Craciun sau Ben Hur. Ciclistii totusi considera ca asa e logic, din moment ce exista pistele. Majoritatea isi cumpara echipament de competitie pentru a se da cu bicla intre Arcul de Triumf si Piata Victoriei (ma rog, casca as zice ca e destul de utila, daca ma gindesc mai bine) si sint extrem de jigniti cind soferii si pietonii le trec calea (Primaria nu s-a gindit inca sa amenajeze niste piste speciale si pentru pietoni si soferi, care sa le ocoleasca pe cele de biciclete). Expresia de pe fata lor spune tot: „Ma vezi ca sint ocupat, fac sport. Tu ce dracu’ cauti aici, in centrul orasului? Ai venit sa ma vezi cum fac sport? Daca nu, cara-te si incearca sa nu-mi mai tai calea. Poti sa ocolesti pe centura daca vrei, acolo nu e inca pista de biciclete, deci n-o sa ma incurci”.
S-ar putea sa va intrebati de ce nu merg ciclistii in afara orasului, unde e drept ca nu-s piste marcate, dar nu e nici trafic si e si aerul mai curat. Asta arata ca n-ati inteles nimic din acest sport. Sa mergi cu bicla e foarte eco, deci e cool. Daca esti cool, trebuie sa te si vada cineva, altfel esti cool degeaba; deci e clar ca singura zona in care poate fi practicat ciclismul de performanta e intre Arcul de Triumf si Piata Unirii. Eventual s-ar putea amenaja o pista de biciclete si pe DN1, fiindca si acolo e destul de cool; in niciun caz insa pe DN 1A, fiindca ala trece mai mult prin padure, care nu e asa eco si nici cool nu e.
Probabil va ginditi ca, la final, o sa cer pentru ciclistii bucuresteni de performanta ceva pedepse ingrozitoare – sa li se taie capul, sa fie pusi sa locuiasca in casa cu un editor al Realitatii, sa fie fortati sa rida la poantele lui Mircea Badea etc. Nu, din fericire sint mult mai crud. Cea mai groaznica pedeapsa la care ma pot gindi este ca Primaria sa le ia bicicletele si sa le dea in loc masini.