Ilie Serbanescu este un analist economic care nu mai are nevoie de nici o prezentare. De-a lungul timpului a dovedit ca este un analist impartial, avind, nu o data, opinii total diferite fata de restul specialistilor din bransa. Si, spre deosebire de colegii domniei sale, Ilie Serbanescu s-a inselat de prea putine ori atunci cind a venit vorba sa faca predictii economice. Ce crede analistul de perioada in care trece acum România, in interviul de mai jos.
Reporter: Domnule Serbanescu, in acest moment, in ce stare se afla România?
Ilie Serbanescu: Eu cred, ca noi, cei aflati in afara cercului puterii, nu stim exact. Ce este cert, este ca s-a mintit extraordinar de mult, extraordinar de demult timp, si acum, ca-n povestea cu Petrica si Lupu, probabil ca lupul tocmai a venit, dar nu mai crede nimeni. De unde provine si contestarea masurilor de austeritate prevazute, care, daca am sti ca, asa cum ni se spune acum, nu mai este nimic altceva de facut, poate ca ar exista o anumita masura de acceptabilitate a acestor masuri. Exista, insa, suspiciunea, perfect justificata, legata de faptul ca nu exista o insotire a acestor masuri de reducere a scurgerilor de bani publici catre clientela politica. Daca probabil o asemenea insotire ar fi existat, acceptabilitatea acestor masuri era alta. Ce e suspect e ca si FMI nu a pus niciun fel de presiune pe scaderea acestor achizitii publice clientelare si trebuie spus ca acest acord cu FMI pastreaza achizitiile publice neatinse. De aici si suspiciunea ca populatia e pusa sa plateasca desi cei care se infrupta din banul public vor continua s-o faca ca si pina acum. Trist e ca cei care se infrupta din banul public nu inteleg sa se opreasca in aceasta perioada de criza.
– Sa intelegem ca se putea foarte bine sa nu se propuna taierea pensiilor si salariilor?
– Eu nu pot sa spun asta pentru ca ar trebui sa stiu exact situatia din economie asa cum o cunosc cei de la putere. De aceea, ma indoiesc ca Uniunea Europeana si cu FMI nu cunosc foarte precis situatia economica. Pentru ca s-ar plinge. Daca ei n-ar sti adevarata situatie, s-ar plinge cum s-au plins ca au fost mintiti de catre greci. Dar, in cazul nostru, nu se fac asemenea plingeri… Si atunci ei devin suspecti de impingerea României spre aceste masuri.
– Totusi, opozitia ar fi avut alternative la masurile de austeritate propuse de Guvern?
– Dupa parerea mea, nu ar fi avut. Pentru ca, cei din opozitie care au fost la guvernare stiu care e situatia reala. De aceea nu intimplator au spus ca nu mai vin la guvernare decit dupa alegeri anticipate pe care, de fapt, nu le ia nimeni in considerare – inclusiv ei. Dupa mine, trebuie sa fii nebun sa fi votat o motiune care sa produca caderea unui guvern avind in vedere ca cei care au depus motiunea nu vor sa vina la guvernare. Si oricum nu aveau ce sa faca cei din opozitie, pentru ca, acum, masurile populiste nu mai sint posibile. Pentru ca nu mai sint bani. Si chiar daca opozitia ar fi avut cistig de cauza, tot la aceste masuri de austeritate s-ar fi ajuns, dar care, din motiv de intirziere, ar fi fost si mai costisitoare.
– O alta problema “fierbinte” aflata pe ordinea de zi ar fi aceea a creditarii care lipseste aproape cu desavirsire. Iar din acest motiv economia e cvasi-paralizata…
– Se vede destul de clar ca bancile straine din România – ca altele nu mai avem – nu au nicio intentie sa reia creditarea. Dar trebuie sa fim realisti… Creditare catre cine? Iar firmele candidate pentru noi credite sint din ce in ce mai putine pentru ca le tot scade eligibilitatea. In privinta celor care au luat credite sint in tot mai mica masura capabili sa le si plateasca. Trebuie spus ca România se afla in cel mai primitiv sistem de creditare. Nefericirea este ca bancile, urmarind, de fapt, profitul rapid, lejer si pe termen scurt, au dat credite de consum si nu credite de productie. Si cu asta se incheie un ciclu. De fapt, in cele din urma bancile au pierdut pentru ca au uitat ca „graba strica treaba”. Mai mult decit atit. S-a inchis si perspectiva bancilor de extindere in România. Vedeti, dumneavoastra… Ele au fost pe caii cei mari patru ani – pe banii lor, insa, si asta trebuie sa fie clar – in aceasta perioada au luat foarte multe profituri, au facut transferuri solide de profit in strainatate… Dar de acum s-a terminat. Daca, de pilda, in 2009 nu era statul sa se imprumute de la banci, bancile ar fi fost deja in faliment. Cert este ca bancile vor avea probleme undeva la anul, pentru ca banul pe care l-au investit aici nu si l-au recuperat. Bancile sint captive acum in credite pe care le-au acordat pe zeci de ani. Vor avea pierderi si, mai mult de atit, nu au cum sa-si vinda afacerile pentru ca acum sint in regres, deocamdata. Una peste alta, cred ca bancile nu au facut o afacere prea buna…
– Cit de aproape este acum România de faliment?
– In acest moment, cea mai mare problema a României, falimentul de tara, care nu poate fi decit cel extern, asa-numitul default – intrarea in incapacitatea de plati externe, asadar, falimentul, nu vine de la stat. Si constat ca pina acum au fost create tot felul de piste false pentru a ascunde marea realitate: pericolul falimentului nu vine de la stat, ci de la sectorul privat. Adica putem fi in faliment, dar statul sa poata plati bine-mersi pensiile si salariile. Sint doua lucruri care nu au nicio legatura – datoriile statului si datoriile companiilor private. In Ungaria, de exemplu, este invers. Statul maghiar are probleme pentru ca 70 la suta din datoria externa a Ungariei este a statului. România are probleme externe, dar nu sint probleme provenind de la statul român. Pentru ca statul român are o datorie publica mica, de 30 la suta, iar partea de datorie externa din datoria publica este derizorie. Problemele mari ale României sint legate de faptul ca 80 la suta din datoria externa nu apartine unor entitati românesti. Si ma refer aici la statul român, companiile cu capital autohton si populatia. Mai exact… Populatia nu are datorii in strainatate, pentru ca oricum nu i-ar fi dat nimeni nimic. La fel firmele românesti nu au datorii in strainatate.
– Sa inteleg de aici ca ne trag in prapastie companiile straine prezente in România?
– Exact. Companiile straine prezente in România nu mai vor sa-si plateasca datoriile externe pe care le-au facut la companiile-„mama” ca sa-si finanteze expansiunea din anii buni, in România. Mai mult decit atit, acordul cu FMI este o incercare de a muta o parte din datoria externa a firmelor private straine din România in capul statului român. In momentul in care, odata cu criza, companiile straine au vazut ca se ingroasa treaba, in 2009, au oprit finantarea. Si au pus statul român sa le aduca finantare (prin imprumutul FMI, n.r.) amenintind ca altfel pleaca, adica isi reduc expunerea externa. Noi avem parte, din acest punct de vedere, la cele mai mari nenorociri. Noi impreuna cu tarile baltice. Din pacate, in România toata aceasta infuzie financiara s-a articulat pe inexistenta unei economii reale, de aceea rezultatul este cel de acum…
– Se mai poate face ceva, in actualul context?
– In actualul context trebuie schimbata toata filozofia sistemului fiscal pentru a se trece de la ideea de a stringe bani la buget pe ideea de a se stimula dezvoltarea. Pentru ca, daca vrei dezvoltare, trebuie sa vezi care e boala si sa aplici tratamentul. La noi, boala e supraconsumul. Deci, daca eu maresc TVA-ul, nu fac nimic rau, dimpotriva, aduc consumul la cit poate economia. Dupa parerea mea e nevoie de 5 puncte procentuale crestere a TVA, dar si de o scadere a CAS-ului de care sa beneficieze firmele, cu un procent care trebuie calculat foarte atent.
Interviu de Bogdan Panturu
