AcasăOldFranta, ultima gaina din cotet

Franta, ultima gaina din cotet

Mondialele exotice nu le priesc „cocosilor”. In 2002, Franta a parasit turneul final dupa faza grupelor. Au terminat pe locul 4, desi s-au luptat cu adversari inferiori, Danemarca, Senegal si Uruguay. In 2010, nationala „multicolora” a lui Domenech a fost si mai penibila: a terminat tot pe locul 4, intr-o grupa cu Uruguay, Mexic si Africa de Sud. Singurul progres: fata de 2002, francezii au izbutit sa inscrie un gol.

*Pleaca Domenech, vine Blanc*

Pentru vechea si viitoarea adversara a României, o data cu turneul final din Africa de Sud s-a incheiat si mandatul lui Raymond Domenech. Acesta a preluat nationala de la Jacques Santini, in 2004, dupa Europeanul din Portugalia, si a reusit sa o duca in finala CM din 2006, pierduta la penalty-uri cu Italia. La Euro 2008, Franta a dezamagit teribil, fiind eliminata din faza grupelor. Incepind cu preliminariile Euro 2012, Franta va fi antrenata de fostul mare international Laurent Blanc.

*Abidal s-a dat lovit!*

Fundasul Eric Abidal i-a cerut lui Domenech sa nu-l foloseasca la meciul trei, cu Africa de Sud, motivind ca nu se simte bine. Intrebat daca fotbalistii au refuzat sa joace, Domenech a raspuns: „Nu au refuzat, doar Abidal nu s-a simtit in stare, e singurul care a venit sa-mi spuna «Nu pot juca, sint gol, prefer sa nu joc»”.

*Sarkozy vrea explicatii de la Henry*

Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, premierul Francois Fillon si ministrul Sporturilor, Roselyne Bachelot, au avut ieri o intilnire in care au analizat rezultatele echipei nationale la CM. Pentru ca nu a inteles prea multe de la cei doi politicieni, Sarkozy se va intilni astazi cu Thierry Henry, care a ajuns aseara la Paris, cu un avion privat. „Henry se va intilni cu Sarkozy, iar abia dupa ce va discuta cu presedintele va pleca in Spania, in vacanta”, a anuntat postul de radio RMC. Conform sursei citate, intilnirea dintre Sarkozy si Henry este programata sa dureze aproximativ o ora.

*Mamaie Domenech vrea sa-l traga de urechi pe Anelka*

Exclus din lotul Frantei inainte ca nationala „cocosului galic” sa fie eliminata de la Cupa Mondiala, atacantul Nicolas Anelka si-a gasit „nasul” in persoana doamnei Germaine Domenech. „Daily Mirror” sustine ca mama fostului deja selectioner francez s-a simtit jignita de Anelka. „As vrea sa-l intilnesc pe acest tinar si sa-i spun care este parerea mea ca mama despre el. Este deranjant sa fi insultata in felul acesta, deoarece Raymond nu este doar selectionerul Frantei, ci si fiul meu. Deci, a fost vorba despre o dubla insulta”, a precizat doamna Dome­nech. In pauza jocului cu Mexic, Anelka a rabufnit la adresa selectionerului, numindu-l „fiu de curva”, de aici izbucnind un adevarat scandal in cantonamentul Frantei.

*Final si pentru Africa de Sud*

Africa de Sud este prima tara organizatoare din istoria Cupei Mondiale care nu reuseste sa treaca de faza grupelor. „Sint mindru de jucatorii mei. Au jucat foarte bine de la inceput si pina la sfirsit si nu am fost departe de a ne califica”, a spus Carlos Alberto Parreira, selectionerul brazilian al „Bafana Bafana”

*Francezii s-au intors acasa la „economic class”*

Federatia Franceza n-a digerat usor umilinta din Africa de Sud. Drept urmare, a decis ca revenirea la Paris a delegatiei sa se faca in conditii „speciale”. Conform „Daily Mail”, presedintele Jean-Pierre Escalette a hotarit sa repatrieze lotul „cocosilor” cu o cursa de linie. Mai mult, fotbalistii ar fi urmat sa primeasca bilete la „economic class”, pentru a simti aceeasi umilinta pe care au trait-o microbistii francezi. l

*PRESA INTERNAŢIONALĂ:*

Bild: „ADIEU, LES BLOD!” (joc de cuvinte intre „les bleus” – albastri si „blod” – imbecili)
El Mundo: „Au plecat mortii-vii”
Marca: „Un Mondial ridicol. Franta, confirmarea unei stari evidente de descompunere”.
Il Messaggero: „Franta pleaca mai mult decit umilita”
Gazzetta dello Sport: „Au sosit in Africa de Sud gratie unei miini”
The Times: „Un val de dezgust a inundat Franta”

GRUPA A
Franta – Africa de Sud 1-2
Malouda ’70 / Khumalo ’20, Mphela ’37
Mexic – Uruguay 0-1
Luis Suarez ’43
Clasament: 1. URUGUAY 7p,
2. MEXIC 4p, 3. Africa de Sud 4p, 4. Franta 1p.

GRUPA B
Grecia – Argentina 0-2
Demichelis ’77, Palermo ’89
Nigeria – Coreea de Sud 2-2
Uche ’22, Yakubu ’69-penalty / Lee Jung-Soo ’38, Park Chu-Young ’49
Clasament: 1. ARGENTINA 9p.
2. COREEA DE SUD 4p, 3. Grecia 3p, 4. Nigeria 1p.

* meciurile Slovenia – Anglia, SUA – Algeria, Ghana – Germania si Australia – Serbia urmau sa se dispute aseara

Programul de astazi
17.00: Slovacia – Italia (TVR 1)
Stadion: „Ellis Park”, Johannesburg, grupa F
17.00: Paraguay – Noua Zeelanda (Telesport)
Stadion: „Peter Mokaba”, Polokwane, grupa F
21.30: Camerun – Olanda (TVR 1)
Stadion: „Green Point”, Cape Town, grupa E
21.30: Danemarca – Japonia (Telesport)
Stadion: „Royal Bafokeng”, Rustenburg, grupa E

OPTIMI DE FINALĂ
Uruguay – Coreea de Sud
(simbata, 26 iunie)
Mexic – Argentina (duminica, 27 iunie)

Laurentiu Teodorescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
92 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger