„Nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu pina ce nu veti ajunge precum acest copilas”, a spus Iisus si in aceasta afirmatie putem gasi si patrunde sensul a ceea ce numim evolutie spirituala si intoarcere a omului catre Sinele sau Divin. Intoarcerea la comuniunea si comunicarea cu Fiinta dinlauntrul nostru este, poate, provocarea autentica a omului. Cind sintem copii, noi sintem – deja – iluminati. Sufletul si mintea salasluiesc in puritate, in inocenta si-n bucurie simpla, dar ne lipseste, totusi, ceva: constienta starii noastre de comuniune cu divinul. Constienta starii de iluminare. De indata ce acumulam cunostinte, invatam, ne educam si capatam deprinderile specifice lumii, acumulam experienta lumii sub forma sentimentelor, a emotiilor, a gindurilor, a oricaror trairi umane. Tot ce experimentam in viata aceasta se stocheaza in noi sub forma trairilor, care sfirsesc prin a deveni ghizi ai nostri prin viata. Si, pe masura ce personalitatea ni se contureaza mai mult, pe masura ce acumulam mai mult la nivelul trairii, ne indepartam de natura noastra reala, de inocenta si de bucuria Sinelui. Procesul spiritual presupune tocmai purificarea acestor acumulari interioare, consecinte ale evenimentelor vietii! Este un proces invers celui inceput in copilarie, care presupunea invatarea si inregistrarea informatiilor. Intr-un proces spiritual, se curata ceea ce am acumulat sub forma trairilor negative de-a lungul intregii vieti. Prin curatarea perceptiilor pe care le-am acumulat in experientele vietii, a credintelor limitatoare, a convingerilor ce pareau sa fixeze lumea noastra in tipare care-o faceau sa para stabila, imbatabila si puternica, ne intoarcem la inocenta. La starea de copil a Fiintei noastre reale, ce nu ne-a parasit atita vreme cit am perindat prin hatisurile lumii. Procesul de purificare devine, insa, un soi de Golgota, caci omul se obisnuieste atit de mult cu suferinta si convingerile sale incit el refuza, pur si simplu, sa se desparta de ele. Cu totii ne confundam, ne identificam cu credintele noastre. Devenim una cu lumea pe care-o vedem in afara noastra, in vreme ce tacuta, frumoasa, fericita si plina de gratie ne asteapta inapoi Fiinta de care ne-am indepartat prin cunoasterea lumii. Nasterea noastra ar putea fi modul in care fiecare alege sa manince iarasi din pomul Binelui si al Raului. Si, daca in copilarie nu avem habar ce este lumea si cu atit mai putin de ce s-a intimplat ca tocmai noi sa fim aceia cazuti la sorti sa guste din poamele ei, cunoscind lumea sfirsim prin a ne cunoaste pe noi insine. Sigur, in cazul in care alegem sa ne purificam de toate acele cunoasteri umane ce ne-au creat visul despre suferinta. Procesul spiritual este unul de renuntare la personalitatea omeneasca pe care am crezut-o reala si puternica. Stadiul ultim de purificare este atins atunci cind ajungem „precum copilasul pe care Isus l-a aratat”. Numai ca sintem constienti de inocenta fiintei, spre deosebire de copil, care nu-si constientizeaza starea. Aceasta-i – credem noi – esenta vietii si esenta spiritualitatii. Tot ce se intimpla pe drumul de intoarcere catre noi insine si constienta de sine nu-i altceva decit purificare a personalitatii, de care ne despartim greu si dureros. Sinele nostru este Copil. Copilul constient de el insusi. Copilul care nu mai imparte lumea in buni si rai, in prosti si destepti, in frumosi si uriti, nici nu-l mai intereseaza o ierarhizare de acest soi, ci o accepta si o iubeste in intregime, cu inocenta si cu bucurie, asa cum este ea.
National
