Revolutia din 1989 ne-a daruit ceva extrem de important: libertatea de exprimare. Multe alte lucruri pot fi discutabile, multe alte efecte ale Revolutiei pot fi rastalmacite, controversate sau puse la indoiala. Libertatea de exprimare, insa, nu suporta nici un fel de discutie. Internetul este unul dintre instrumentele cele mai la indemina pentru toti aceia ce vor sa se exprime liber. Si majoritatea chiar asta fac: se dezgolesc pe ei insisi, sub protectia unor nume fictive, si se exprima oricum. Altii o fac chiar direct, fara nici un ascunzis, tocmai in virtutea simtului ascutit al libertatii. Dar, oare, a te exprima liber inseamna a-ti permite sa spui tot ce-ti trece prin minte? Exista o instanta interioara de autocenzura care-ti controleaza libertatea de exprimare? In constiinta umana exista un cenzor puternic, care ne daruieste puterea de a ne cintari/evalua si permite libertatea sub forma „bunului simt”. Chiar daca numele nostru este la vedere sau nu, chiar daca lumea intreaga stie cine sintem sau nu stie, cenzorul launtric ne spune „stop” atunci cind sintem tentati sa alunecam de pe hatisurile libertatii pe acelea ale inconstientei. Ce stare psihologica umana se poate instala in mintea si in inima unui om care confunda libertatea de exprimare cu rautatea si vulgaritatea absoluta? Care instanta de control interior a fost stearsa din omul acesta, atita vreme cit libertatea este in sinea lui egala cu rautatea? De unde sa fi plecat declinul si, mai ales, ce putem face pentru noi insine, asa incit niciodata, nici sub puterea unui nume fals, nici sub plapuma unui nume real sa nu ajungem intr-o asemenea situatie? Ei, bine, atunci cind instantele morale si de control interior au cedat si nu ne mai putem baza pe noi insine pentru a ne socoti cit de liberi ne permitem sa fim, este un semnal de alarma teribil de serios. Constiinta normala protejeaza, greseste, dar isi indreapta greseala, se exprima dureros, dar atunci cind are de aparat ceva pretios. Constiinta fireasca a omului este frumoasa; numai rautatea si gindirea debusolanta, negativa, deprimanta, uneori sadica pot ajunge in situatia in care autocontrolul nu mai functioneaza. Poate ca acela care ne-a inspirat acest articol (am revenit asupra deciziei de ieri; le multumesc tuturor cititorilor care au demonstrat prin comentariile si atitudinile lor ca nu facem aici o munca zadarnica) ne-a condus, in cele din urma, catre necesitatea de a vorbi despre libertate, discernamint si relatia lor cu negativitatea umana. Traim vremuri deosebite, traim intr-o perioada in care energiile colective si personale se afla intr-o restructurare masiva, deci si intr-o stare de suferinta masiva. Tocmai pentru ca suferinta a capatat dimensiuni pe care, poate, nu le-am cunoscut niciodata (mai ales generatiile mai tinere), riscul confuziei dintre libertatea de exprimare si violenta verbala, ca si pierderea discernamintului si a instantei de control interior este urias. Feriti-va de negativitate! Acesta-i mesajul. Nimic pe lumea aceasta nu ne poate duce mai jos, mai grav si mai destoinic spre pierdere decit propria noastra minte. Nimic nu ne poate face mai confuzi si mai incapabili sa ne mai ajutam pe noi insine decit o poate face rautatea, ura si suferinta noastra. Avem motive temeinice sa credem ca nevoia de asistenta psihologica si spirituala, nevoia de intoarcere la Dumnezeu, la rugaciune, la acceptare, toleranta si la bunavointa au devenit o urgenta majora. Fiecare dintre noi poate alege incontro se indreapta!
National