AcasăOldPuterea extraordinara a “karmei”

Puterea extraordinara a “karmei”

Tot ce ne inconjoara este energie si vibratie. Oamenii, cuvintele, evenimentele, gindurile, intimplarile, obiectele au o vibratie a lor. Cind rostim un cuvint, ceea ce aude „sistemul energetic” uman este vibratia. Cind scriem, comentam, ne spunem parerea despre orice lucru, persoana sau eveniment emitem vibratii pozitive sau negative, care pot fi recunoscute. Vibratiile adevarate nu pot fi recunoscute intotdeauna dupa cuvinte sau dupa comportament, dupa atitudini si fapte. De ce? Pentru ca omul — in virtutea educatiei sale — a invatat sa falsifice cuvintele, comportamentele si faptele sale. Ce inseamna „sa le falsifice”? Inseamna „sa gindeasca una si sa spuna alta. Sa spuna una si sa faptuiasca alta”. Cu inocenta copiilor, noi credem — inca — in puterea noastra de a falsifica vibratiile adevarate pe care le emitem. Credem ca este posibil sa-i amagim pe altii (si se poate la prima vedere, se poate pentru un timp!) si, mai grav, sfirsim prin a ne amagi pe noi insine. In Realitatea subtila a existentei, inconstient noi „stim” cind sintem mintiti. O parte din noi stie adevarul intotdeauna, chiar daca sistemul constient nu-l preia imediat. Constiinta fiecarui om inregistreaza — asa cum stiti de mult timp — totul si raporteaza totul la adevar. Vibratiile noastre sint — in cele din urma — creatoare ale experientei de viata. Budha a spus „nu va atacati niciodata dusmanii pentru ca ei vor cadea singuri”, iar Iisus a spus „intoarce si celalalt obraz daca cineva te loveste”. Acesta este unul dintre cele mai puternice principii spirituale ale existentei pentru ca prin el ni se dezvaluie ca ceea ce gindim, spunem si facem se reflecta automat asupra noastra. Devine „karma”. Si tocmai karma este aceea care se intoarce impotriva noastra si ne da lovitura aplicata asupra altuia. Noi, oamenii, n-am inteles de ce Iisus a spus „intoarce si celalalt obraz daca esti lovit”, dar poate ca a venit vremea sa intelegem clar ca putem fugi de oricine, putem pacali la prima impresie lumea intreaga, putem ataca, aparent fara consecinte si ne putem simti fericiti lovindu-l pe altul. Constiinta proprie, insa, stie tot ce facem. Din noi insine si de noi nu putem fugi, asa incit intr-o zi ne vom confrunta cu bumerangul pe care l-am aruncat. Asta-i legea spirituala. Cine o intelege nu mai indrazneste niciodata sa atace pe nimeni, dar daca este atacat accepta si intoarce obrazul. Cel ce intelege „legea spirituala” va dori sa faca numai bine si se va stradui sa-si creeze o karma pozitiva. Va fi destoinic in a ajuta, a iubi, a construi, a intelege, a ierta si a cauta in toate ce-i bun pentru toti. Ca om poti gresi. Ca om, poti intelege eronat. Ca om este posibil sa cazi in capcanele omului. Dar, daca zi de zi incerci sa fii mai bun si daca faci tot ce poti sa traiesti in lumea aceasta ca o celula, in stradania de a functiona corect pentru binele sistemului pe care-l hranesti, ai acces la frumusete. La energie. La bucurie. La ceea ce hraneste valorile reale ale existentei. Unui om nu-i trebuie mii de palate si zeci de camere sa doarma, caci el poate dormi in una singura. Nu are nevoie de resurse nelimitate, caci stomacul si toate functiile sale biologice au limitele lor. Unui om nu-i foloseste sa fie „cel mai tare” dintre toti! Dar, cu siguranta, oricarui om ii folosesc bunatatea, blindetea, discernamintul, capacitatea de a darui si a iubi. Asa ne facem o karma buna. Si insasi puterea karmei ne sprijina si cind greul pare de netrecut.

National

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
95 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger