Un miting are si el chichirezul lui. Noi nu stim sa facem manifestatii violente, ca francezii si grecii. Noua ni se potriveste protestul hippiot, cu muzicoasa si nonviolenta. Cea mai reusita expunere stradala a reprezentat-o fenomenul Piata Universitatii. Acolo se adunau emancipatii României, spargatorii de inertii. Tangentind putin fizica, in ’89 a fost o miscare de revolutie, nu de rotatie a cadrelor, ca sa vina la putere Iliescu Ion, intr-o vreme in care il aveam pe Ion Ratiu. Un singur lucru nu mi-a placut in Piata Universitatii. Habotnicia ostentativa. De fapt, ma deranjeaza acum, ca atunci nu intelegeam ca se sarise de la bataturile facute in palme de cit l-am aplaudat pe Ceausescu la excesul mistic. „Toata lumea in genunchi!”, strigau diversi antitotalitari, despre care am aflat, peste ani, ca mai turnau, asa, de control, si pe la Securitate. M-au revigorat niste rinduri scrise de Radu Cosasu pe aceasta tema. Intrebat de Paul Georgescu ce a facut cind a auzit semnalul „in genunchi!”, Radu Cosasu a povestit ca a stat intr-un picior. Iar Paul Georgescu a dat o replica geniala: „am murit la timp, am murit la timp!”. Pe mine m-au enervat protestatarii atunci cind m-au somat sa ingenunchez si eu eram imbracat in pantaloni albi. M-am tirat imediat. Trecind peste acest inconvenient (recunosc, sint o jigodie, n-am aptitudini de jertfelnic, tin mai mult la pantalonii mei decit la idealuri!), trebuie spus ca Piata Universitatii nu suporta comparatie cu adunarile si adunaturile zoioase ale feseneului. Acolo se folosea o limba româna de gala. „Bosorogii fara dinti vrea sa fie presedinti!”. Mai aparea si cite o gospodina inamorata de Petre Roman, care ne regala cu profunde cugetari, precum „taranistii vrea sa reinfiinteze mosierii!”. Imi pare rau ca o spun, dar suparatii pe guvernul de azi (si au motive) sint la nivelul fesenistilor din ’90. Luati de aici slogan: „ala mic si ala chior si-a batut joc de popor!”. Exact asta merita un popor care se exprima asa!