Aproape 70 de nevazatori din judetul Dimbovita detin permise de conducere. Situatia a fost relevata in urma unui control al Prefecturii, institutie care a cerut Politiei sa clarifice situatia. ”67 de persoane din judetul Dimbovita, care figureaza cu handicap vizual, poseda permise de conducere. 18 dintre acestea, insa, detin mentiuni din partea medicilor, potrivit carora au deficiente de vedere, dar pot conduce autovehicule. Informatiile au fost transmise organelor abilitate, spre competenta solutionare”, a declarat, ieri, purtatorul de cuvint al Prefecturii Dimbovita, Andreea Ionescu. Situatia a fost descoperita dupa ce Serviciul Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul Institutiei Prefectului Dimbovita a comparat baza sa de date cu cea a Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Politistii vor retrage permisele de conducere ale celor gasiti in neregula, iar cazul este si in atentia celor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IJP Dimbovita. In Botosani, institutia prefectului a descoperit ca un numar de 486 de persoane, care au afectiuni grave si accentuate, incompatibile cu calitatea de sofer, detin si permis de conducere. Printre bolnavi se afla si 33 de nevazatori gradul I si 123 gradul II, dar si zeci de persoane cu handicap mental sau psihic. De asemenea, detinatori de permis sint si persoane cu deficiente de auz, precum si cu handicap fizic sau somatic.
Scris de Ziarul National
Zeci de nevazatori detin permise auto
Ultimele știri
Gala Profesorilor Excepționali 2025: Trei profesori din Rădăuți, Iași și Râmnicu Vâlcea, câștigătorii campaniei organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
Într-o sală plină de emoție, luni, 17 iulie, Teatrul Metropolis din București a fost scena recunoașterii adevăratelor valori ale educației românești, în cadrul Galei...
Dilema măgarului (statului) lui Buridan
Statul român este astăzi precum măgarul lui Buridan. De ce? Păi d-aia! Dar mai întâi să rememorăm un pic povestea devenită celebră grație filozofului medieval Buridan.Practic...
