Cauta

Clientela politica, o adunatura de ciocoi si cioclovine

România fierbe. Pica guvernul? Nu pica? Astazi urmeaza sa aflam. Ce e mai grav este ca nimeni, dar absolut nimeni nu are solutii reale de scoatere a României din criza. Criza in care se afla acum România seamana izbitor, mai ales ca atmosfera, cu cea din 1907, cind taranii s-au rasculat impotriva autoritatilor. De fapt, fara o profunda reforma morala România nu a avut si nu are nici o sansa. Pentru ca problemele pe care le avem acum le-am avut si acum 100 de ani si acum 200 de ani.

*„Abolirea alcatuirii politicii de uzurpare”*

De fapt, de mai bine de 100 de ani România traieste acelasi scenariu halucinant. Martor ne este un articol publicat de I.L. Caragiale dupa rascoala de la 1907 si intitulat „1907 din primavara pina’n toamna”. Spicuim din articol: „Cele doua asa numite partide istorice care alterneaza la putere nu sint, in realitate, decit doua mari factiuni, avind fiecare, nu partizani, ci clientela. Capii factiunilor sint mai mult sau mai putin ambitiosi politicieni(…). In opinia lui Caragiale „tot raul vine numai si numai dela falsa alcatuire politica, ce nu se mai poate tinea astazi in picioare – dela deplorabila noastra sistema oligarchica, fara restringere de numar, fara limite de ranguri, fara ratiune istorica, (…) avind pentru viata publica, pentru interesele generale ale Statului, toate pacatele oligarchiilor senile si putrede(…). I-or fi trebuind fireste tarii multe reforme economice. (…) Pentru aceasta ea are acuma nevoe de o singura reforma(…): Abolirea alcatuirii politicii de uzurpare, desfiintarea celei mai odioase sisteme boeresti, fara boeri si boernasi numarati, ci cu nenumarati ciocoi si cioclovine, – si intrarea intregii tari in stapinirea dreptului ei intreg de a hotari asupra avutului si onoarii ei, asupra soartei si destinelor ei, dupa vointa lui Dumnezeu, numai prin vointa ei”.

*Alternanta la putere*

Mai departe, Caragiale observa ca: „Administratia e compusa din doua mari armate. Una sta la putere si se hraneste; alta asteapta flaminzind in opozitie. Cind cei hraniti au devenit impotenti prin nutrire excesiva, iar cei flaminzi au ajuns la completa famina, incep tulburarile de strada… Plebea, clientii, cu studentii universitari si scolarii din licee, condusi uneori de profesori universitari, cer numaidecit rasturnarea guvernului. Factiunea de la putere, supranutrita, este incapabila a mai tine pept torentului popular, adica factiunii rasbite de foame; iar Regele, gelos de reputatia europeana de liniste si ordine a Statului sau, este silit sa congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimitati in Parlament, pentru a insarcina pe capul opozitiei cu formarea unui nou cabinet”. Din ce cauza a ajuns România acum, in 2010, in aceasta situatie ne explica tot Caragiale referindu-se la revolta din 1907. „Din stoarcerea fortelor acestora din urma (a plebei) a resultat si luxul nechibzuit al proprietarilor, si inavutirea nemasurata a arendasilor, si cistigurile enorme ale Bancilor, si bacsisurile administratiei publice si, mai inca, ridicarea mereu crescinda a veniturilor Statului”. Orice comentariu este de prisos…

Bogdan Panturu

Ultimele stiri

  • Incident incredibil! Un tânăr s-a dezbrăcat complet în fața împăratului Japoniei și a familiei sale
  • Avalanșă de proporții la Bâlea Lac, declanșată accidental de doi schiori – VIDEO
  • Meteorologii anunță vânt, ninsori și viscol în mai multe zone! Avertizări Cod galben și portocaliu – HARTA/ Stratul de zăpadă ar putea ajunge la 50 de centimetri, la munte
  • Trump avertizează că SUA sunt pregătite să intervină dacă Iranul reprimă violent protestele pașnice: „Suntem înarmați și gata de acțiune”
  • Ce spun foile de ceapă despre anul 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă
  • Cea mai mare greșeală pe care o fac românii după Sărbători. Detox-ul, între mit și adevăr!
  • Useristul Robert Schwartz, supărat pe TVR. Formula care i-a „lezat” sentimentele
  • Cum va fi vremea la începutul anului. Prognoza anunțată de ANM pentru toată luna ianuarie
  • Probleme pe domeniul schiabil Sinaia din cauza gerului: minus 25 de grade în Bucegi
  • Consumul apei de la robinet, interzis în mai multe localități din Prahova. Care este motivul
  • Exit mobile version