AcasăOldEsti fericit?

Esti fericit?

In Tibet oamenii sint foarte saraci, dar bunatatea, blindetea si frumusetea sufletului se simt si se manifesta la tot pasul. Vinzatorii din tirguri lasa intotdeauna la pret, fac mici daruri cu zimbetul pe buze si, dupa ce ai cumparat de la ei, te intreaba cu o inocenta desavirsita: “Esti fericit?”. Iata ce grija au oamenii de rind acolo: sa te intrebe daca te-ai simtit fericit dupa ce ai relationat cu ei. Ieri dimineata am avut sentimentul de a fi “in Tibet” la o piata obisnuita din Bucuresti. Fericirea taranilor de la tarabe aparea fantastic pe chipurile lor de indata ce te apropiai sa cumperi ceva. Un taran mi-a daruit o punga cu mere. Altul o salata. Altul mai multe cirese decit platisem si altul mai multe rosii! Cineva a alergat dupa mine prin piata sa-mi aranjeze pungile mai bine, in asa fel incit sa le pot duce mai usor. Si am plecat dintr-o piata obisnuita ca din cea mai frumoasa meditatie, cu sufletul plin la gindul ca “oamenii” simpli par sa manifeste, deja, cele mai minunate energii ale spiritului si ale sufletului. Ei nu au nevoie sa stie ceva despre energie, despre spirit ori sa studieze Biblioteca din Alexandria. Oamenii simpli simt si se manifesta asa cum simt. Chiar daca nu intreaba cu voce tare daca esti fericit, ei iti fac daruri pentru ca si tu sa fii fericit. Si daruiesc tocmai pentru ca mergind la taraba lor ei s-au simtit fericiti. Pina nu de mult, oamenii nu mai faceau nici macar mici daruri! Pareau impietriti pe dupa tarabele lor si interesati doar sa vinda. A te bucura pentru ca ai vindut si a vinde doar sa cistigi inseamna cu totul si cu totul altceva. Cind exprimam in cuvinte “ma bucur sa vind” si “vind ca sa cistig” se poate sa nu sesizam diferenta vibrationala, energetica in adevarata lor dimensiune si anvergura. In plan subtil, insa, consecintele creeaza si atrag evenimente cu totul si cu totul diferite. Prezenta “bucuriei” activeaza cele mai inalte energii si cele mai maiestuoase si minunate trairi umane, dar si cele mai placute intilniri, evenimente de viata si intimplari. Motivatia este aceea care face diferenta. Retineti! Cind esti fericit pentru ca vinzi, esti motivat de fericire. Si daca vinzi pentru bani, esti motivat de cistig. Aura energetica umana se schimba de indata ce omul isi schimba motivatia. Iar o aura frumoasa atrage apoi ajutor, blindete, acceptare, intelegere si darurile energiei pe care o emite. Sa ne interesam intotdeauna daca omul pe care-l avem in fata se simte “fericit” prin actiunile pe care le facem. Nu vom reusi intotdeauna sa le daruim tuturor ceva, dar simpla preocupare pentru starea interioara pe care o lasam in urma ne ajuta pe noi insine. Oamenii se imbogatesc prin frumusetea inimii si a mintii, caci din ele vine energia pentru viata si din ele rasare puterea. Adesea vedem in jur si chiar in noi insine dorinta si placerea de a-l face pe altul sa sufere. Aceasta este o stare energetica “extinsa” in mediul vietii de zi cu zi, pe care David Hawkins, unul dintre cei mai ilustri cercetatori ai starilor de constiinta avansate, o numeste “stare luciferica”! Ea provoaca “rupturi in aura energetica” si ne predispune la a absorbi din mediu energiile de suferinta, de durere, de rautate, ura si distrugere. Lucifer topaie fericit cind ne bucuram de nefericirea, suferinta si raul altuia. Dumnezeu devine fericit cind sintem motivati de bucurie si cind ne preocupa fericirea altuia. Motivatia sa ne fie in toate bucuria, binele si daruirea. Daca nu-i asa, ne putem vindeca prin decizia de a ne modifica motivatia interioara.

National

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
54 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger