In colectia “Adevarul” – “100 de carti, dvd-uri, reviste si bibelouri chinezesti pe care trebuie sa le ai in biblioteca”, ieri a aparut primul numar al revistei Rahan. Eu n-am aflat asta de la chioscuri (desi, la cum s-a circulat ieri dimineata in Bucuresti, as fi putut oricind sa ma dau jos din masina si sa casc gura vreo jumatate de ora), ci de pe Facebook, unde Rahan si-a facut cont.
Primul lucru pe care l-am observat a fost ca Rahan de pe Facebook (sa nu-l confundati cumva cu Rahan de pe noi2 – ala e un impostor, adevaratul Rahan si-ar fi luat numele Rahan_50.000_i_Hr, nu Rahan_78) e cam retardat. Zile intregi nu a reusit decit sa repete obsesiv “Marti, 1 iunie Primul numar… Adevarul…”. Asta probabil din cauza ca limbajul era la inceput pe vremea lui si nu existau decit citeva cuvinte, din astea simple: “chioscuri”, “gratuit”, “cotidian quality”.
Desi poate parea paradoxal, dat fiind ca este vorba de un erou care a trait cu citeva zeci de mii de anisori inainte de inventarea scrisului, cea mai inflacarata dezbatere legata de Rahanul românesc a fost cea in jurul traducerii. De exemplu, unii cititori acuza faptul ca titlul volumului 5 a fost tradus “Vrajitoarea cu ochii verzi”, cind de fapt era “Vrajitoarea cu ochii limpezi” (amicul Eftimie, care a avut si el albumul, poate jura totusi ca era “Vrajitoarea cu sinii mari”). Sper ca “Adevarul” a apelat pentru traducere la un academician sau macar un membru al Uniunii Scriitorilor – oricum, cineva care poate reda in limba noastra subtilitatea textelor pe care noi ni le aducem aminte din copilarie ca fiind ceva de genul “Rahan ii da lui ala un pumn, ala cade si moare”.
Mie nu-mi ramine decit sa-i urez succes lui Rahan. De altfel, sint sigur ca la “Adevarul” se va intelege foarte bine cu Cartianu – amindoi au cam aceeasi perceptie despre igiena.