In urma cu 5-6 ani, l-am injurat si eu pe Mourinho (iar el n-a putut sa doarma de ciuda!), din doua motive. In primul rind, pentru ca se afla in razboi cu Mutu. Un razboi pe care Mutu nu era in stare sa-l duca, dar n-am inteles asta atunci. In al doilea rind, pentru ca, pina la aparitia lui Mourinho, am fost robul arheologicei prejudecati fotbalistice „nu poti invata pe cineva sa cinte la vioara, daca tu n-ai cintat la vioara”. Intre timp, Mourinho a facut viori. Comparatia cu Stradivarius le-o las iubitorilor de clisee. Mourinho este un Bill Gates al fotbalului.
N-are concurenta pentru ca gindeste altfel fenomenul. Pe Mourinho nu-l caracterizeaza nici lacatul, nici stralucirea. E interesat de ansamblu. Foarte multi ziaristi au sustinut ca fotbalistii din subordine nu-l iubesc. Probabil. Dar toti il elogiaza dupa ce nu mai lucreaza cu el, pentru ca i-a facut sa fie mai mult decit ar fi putut ei sa devina cu orice alt antrenor. Exploratorul portughez al dreptunghiurilor de iarba nu cauta sa fie iubit. El vrea sa provoace invidie si teama. Trufia lui are fundament, nu trebuie confundata cu infatuarea gratuita. Iar la demonstratiile lui fotbalistice se uita, cu maxima atentie, si contestatarii sai. Ca sa-l injure, daca tot n-au cum sa-l ajunga.