AcasăOldE groasa!

E groasa!

*Dorinel Munteanu, antrenorul Otelului, ar fi vizat de DNA intr-un scandal legat de meciurile trucate din Liga 1*

Acum doua zile, cind a demascat la o televiziune, in direct, povestea suspecta a unui SMS asijderea, Adrian Porumboiu nici nu banuia (sau banuia!) ce scandal va declansa in fotbalul românesc. Considerata initial o forma de razbunare – cel vizat fiind Dorinel Munteanu – dezvaluirea patronului de la FC Vaslui s-a combinat, se pare, cu o ampla ancheta a DNA.

*Blat anuntat*

Personajul care a anticipat scandalul a fost Giovanni Becali. In saptamina premergatoare ultimei etape, acesta a spus ca meciul Universitatea Craiova – Otelul nu se va juca pe bune. „Vreau sa anunt un blat extraordinar care se pregateste la meciul Craiova – Otelul. Am informatii sigure”, a precizat Becali.

*Avertismentul lui Mititelu*

Replica patronului oltean a venit imediat. Adrian Mititelu chiar a plusat: „Dupa arbitri cu catuse, sa va asteptati la niste bombe incredibile. Veti vedea pentru prima oara in România jucatori si impresari cu catuse. Ma bucur ca autoritatile iau aceste masuri. Veti fi martori la o gramada de lucruri incredibile!”. Avertismentul lui Mititelu este de luat in seama, fiind cunoscut faptul ca olteanul are un minimum acces la anumite informatii ale DNA, vezi cazurile Cornel Penescu si Antonie Solomon.

Universitatea a cistigat cu 3-0 meciul cu Otelul, disputat la Severin, asigurindu-si astfel raminerea in Liga 1. Galatenii au venit fara citiva titulari si nu au avut decit un singur sut pe poarta.

*Porumboiu intra in scena*

La doua zile dupa incheierea campionatului, mai precis luni dimineata, Adrian Porumboiu a facut o dezvaluire-soc. „Un patron mi-a aratat 10 SMS-uri primite in ultimele trei saptamini de la un antrenor, fiind asigurat ca nu va retrograda. Cei doi au avut meci direct in ultima etapa!”, a spus Porumboiu. Chiar daca nu a dat nume, trimiterea la Dorinel Munteanu si Adrian Mititelu era si ramine mai mult decit evidenta.

*Vorbe da, SMS nu*

Antrenorul Otelului a declarat ieri ca daca se vor gasi mesaje telefonice intre el si Mititelu, atunci va demisiona. „Am vorbit cu Mititelu, cred ca inaintea etapei 26, cred ca inaintea meciului cu Poli Iasi. L-am anuntat de aceasta discutie pe presedintele clubului, Marius Stan. Nu am discutat cu Mititelu despre fotbal. Eu am telefonul de la club si se poate verifica lista din ultimele luni. Se poate verifica si lista lui Mititelu. Daca sint mesaje intre mine si Mititelu, imi dau demisia”, a afirmat Dorinel Munteanu.

*Stan cere ancheta*

Seful clubului galatean a anuntat ca va depune un memoriu la Comisia de Disciplina a LPF in acest caz, dar va cere oficial si interventia Directiei Nationale Anticoruptie. Mai mult, Marius Stan s-a referit la doua episoade dubioase ale echipei lui Porumboiu, unul de la meciul cu Steaua, scor 0-4, de acum patru ani, si unul de la un meci cu Craiova, de anul trecut.

*Victor necredinciosul*

Impresarul Victor Becali l-a contrat imediat pe Stan si a declarat ca trebuie sa treaca 24 de ani pentru ca oficialii galateni sa mai fie credibili. „Mi-e greu sa cred ca Porumboiu vorbeste fara sa aiba cunostinta de ceva. Adevarul e undeva la mijloc. Nu cred ca Porumboiu a vazut SMS-urile, la fel cum nu pot sa cred ca antrenorul a trimis atitea SMS-uri in ziua meciului. Stan a recunoscut ca a facut lucruri necurate in trecut, de ce nu ar face in continuare? Trebuie sa treaca 24 de ani pentru a mai fi credibili. Faptul ca Mititelu tace, e interpretabil. Si tacerea e un raspuns”, a spus Becali.

*Procurorii au legatura*

Surse din cadrul DNA au dezvaluit pentru „gsp.ro” ca telefonul lui Dorinel Munteanu a fost inregistrat in perioada in care acesta era antrenor la FC Arges, iar dialogurile ar fi mult mai grave decit cele din „cazul Penescu”. In inregistrari apar, sustin sursele, mai multe discutii legate de meciuri si de bani. De altfel, se pare ca fostul international va fi audiat de DNA Pitesti in perioada urmatoare intr-un dosar legat de aranjamentele din fotbal.

Dorinel a fost acuzat de Penescu si de Porumboiu ca ar fi „trintit” meciurile cu Steaua atunci cind antrena pe FC Arges si, respectiv, pe FC Vaslui. Veriga de legatura ar fi fost Aurel Marinescu, impresarul antrenorului, care era totodata sef de organizatie in PNG, partidul lui Gigi Becali. Munteanu i-a dat in judecata pe ambii patroni, pentru calomnie, procesele fiind inca pe rol.

„Nu am de ce sa ma tem, daca voi fi chemat la DNA voi raspunde la orice intrebari” – Dorinel Munteanu

134 de selectii are Dorinel Munteanu la echipa nationala, fiind recordmenul prezentelor; urmeaza Hagi, 124 de selectii, si Gica Popescu,115.

*Mititelu: „Dorinel a vrut sa ma retrogradeze!”*

Dupa o zi si jumatate de tacere, Mititelu a incercat ieri sa lamureasca situatia, dar n-a reusit decit s-o incurce si mai tare. Seful oltenilor a postat un fel de comunicat pe site-ul oficial al clubului in care recunoaste ca a primit SMS-uri de la Dorinel, dar sustine ca acesta din urma a tinut mortis ca Universitatea sa retrogradeze. „Am avut numeroase discutii cu Porumboiu, dar de aici si pina la a ma amesteca pe mine in anumite razboaie personale este prea mult. Singura mea referire legata de Dorinel Munteanu in discutiile cu Porumboiu este aceea ca, desi de nenumarate ori m-a sunat si mi-a trimis SMS-uri de incurajare si felicitare pentru echipa, la ultimul meci disputat, Craiova – Otelul, a avut o rautate si un comportament iesite din comun. Adica, in timpul jocului si mai ales la pauza, a adresat injurii jucatorilor nostri si managerului sportiv Laurentiu Reghecampf, fiind la un pas de bataie, avind o dorinta acerba de a ne retrograda. Acest lucru mi-a fost relatat atit de jucatori, cit si de Reghecampf. Fac precizarea ca in ultimele 5-6 saptamini nu-mi amintesc sa fi avut vreo discutie sau vreun schimb de SMS-uri cu Munteanu”, sustine Mititelu.

Marius Gherghe

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
61 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger